Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică valabilă în intervalul 02 ianuarie, ora 10:30 – 03 ianuarie, ora 22:00, care vizează cea mai mare parte a țării.
Potrivit meteorologilor, temporar vor fi precipitații moderate cantitativ, iar local se vor acumula 15–30 l/mp. La munte vor predomina ninsorile, cu depunerea unui strat consistent de zăpadă, de 20–50 cm, iar în zonele deluroase, în Transilvania și Maramureș se vor semnala lapoviță și ninsoare, cu strat de zăpadă de 5–15 cm. În Crișana și Banat vor fi precipitații mixte, iar sâmbătă, 3 ianuarie, acestea se vor extinde și în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. Pe alocuri se va forma polei.
Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale ce vor depăși 70–80 km/h, viscolind temporar ninsoarea. Intensificări ale vântului sunt așteptate și în zonele joase din Moldova și Dobrogea, precum și vineri, 2 ianuarie, în Banat, Crișana, nord-estul Munteniei și izolat în Transilvania, cu viteze de 40–50 km/h. În nord-vest și centru, ninsoarea va fi local viscolită.
Cod galben
Pentru intervalul 02 ianuarie, ora 10:30 – 03 ianuarie, ora 10:00, este în vigoare Cod galben pentru:
zona de munte, unde se vor acumula 20–30 l/mp, va ninge și se va depune strat de zăpadă de 10–20 cm, iar în Carpații de Curbură vântul va sufla cu 70–90 km/h;
Banat, Crișana, sudul Moldovei și litoral, unde vântul va avea intensificări de 50–70 km/h.
Cod portocaliu
Tot în intervalul 02 ianuarie, ora 10:30 – 03 ianuarie, ora 10:00, a fost emis Cod portocaliu pentru Carpații Occidentali, Carpații Meridionali și nordul și centrul Carpaților Orientali, unde vântul va sufla cu 70–85 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m rafalele pot atinge 90–120 km/h. Va fi viscol puternic, cu vizibilitate redusă sub 50 de metri, iar stratul de zăpadă va ajunge la 30–50 cm la peste 1500 m.
Avertizarea Cod portocaliu este valabilă inclusiv pentru nord-estul județului Bistrița-Năsăud, unde sunt așteptate condiții meteo severe în zona montană.
Meteorologii precizează că până vineri, 9 ianuarie, temporar vor fi precipitații în toate regiunile, iar local cantitățile de apă vor fi însemnate. Autoritățile recomandă prudență în deplasări, în special în zonele montane și pe drumurile afectate de viscol și polei.
Citeste mai mult