Primăria Timișoara a transmis, vineri, Inspectoratului Școlar Timiș propunerea pentru reorganizarea rețelei școlare. Printre altele, va fi înființată o nouă școală generală în zona de nord.
Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, a anunțat, vineri, că o propunere privind reorganizarea rețelei școlare din oraș a fost transmisă către Inspectoratul Școlar Timiș. Reprezentanții Primăriei Timișoara lucrează de trei ani la această propunere.
„Realitatea este că avem un dezechilibru de folosință a infrastructurii școlare. Avem școli unde copiii învață în beciuri, improprii, învață în două schimburi, învață în containere, dar, în același timp, avem școli în care jumătate din școală este goală în timpul zilei sau chiar mai mult. O altă realitate cu care ne confruntăm este aceea că avem școli tehnice, profesionale și duale, care astăzi au profile de activitate care nu mai corespund cu realitatea economică și cu provocările și nevoile economice. Avem o altă realitate care ne lovește în fiecare zi, aceea a lipsei de infrastructură școlară în periurbanul Timișoarei și în zona care se dezvoltă. Rețeaua școlară din Timișoara este rețeaua școlară care a fost gândită în anii 70. O rețea școlară care a fost gândită să corespundă mai ales școlilor tehnice și duale, industriei planificate, centralizate de către statul comunist. Acea industrie și acea planificare a murit demult”, a declarat Ruben Lațcău.
Viceprimarul Timișoarei a explicat că una dintre propuneri se referă la unirea Liceului Tehnologic Azur, care-și desfășoară activitatea pe o suprafață uriașă, de aproape 4.200 de metri pătrați, deși are sub 500 de elevi înscriși, fără cei de la seral, cu Liceul Tehnologic „Casa Verde”. Cele două unități de învățământ ar urma să formeze „un liceu nou, puternic”, care-și va desfășura activitatea la Liceul „Casa Verde”. Iar în locul actualului Liceu Azur va funcționa Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară.
„A doua direcție este extinderea rețelei acolo unde orașul crește, unde zona metropolitană crește și unde lipsesc spațiile educaționale. Timișoara construiește școli pentru întreaga arie metropolitană. În nord, vom reface infrastructura Liceului Alimentar. E o enormă cerere pentru școală generală așa că acolo va fi o extindere pentru Școala Generală nr.19. Pentru zona Ciarda Roșie, dar și pentru Moșnița și Giroc, care cresc foarte mult și de unde vin foarte mulți copii, în special la școala 30, vom avea noi spații la Electrotimiș, dar din anul școlar 2027”, a afirmat Ruben Lațcău.
Potrivit viceprimarului Timișoarei, toate aceste schimbări ar urma să intre în vigoare peste un an.
„În acest an pregătim, cu tot ce ține de noi, spațiile școlare. În același timp, e nevoie ca întregul sistem educațional să facă același lucru – să așeze elevul în centrul fiecărei decizii”, a precizat Ruben Lațcău.
Citeste mai mult