O asociere de constructori români și turci a fost declarată miercuri, 14 mai, de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere câștigătoarea licitației pentru construcția lotului de autostradă Miercurea Nirajului – Sărățeni din Autostrada Unirii A8, în lungime de 23,4 de kilometri, dintre care 1,07 kilometri de tuneluri.
Constructorul ales este asocierea Ozaltin Insaat Ticaret Ve Sanayi AS (lider) – Infravis SRL, care a concurat cu un alt constructor turc, și anume Nurol Insaat ve Ticaret AS.
”Contractul în valoare de 2,98 miliarde de lei, fără TVA, sumă asigurată prin Programul Transport 2021-2027, prevede finalizarea construcției în 30 de luni – șase luni proiectare și 24 de luni execuție. Pe traseul acestui nou lot montan de autostradă vor fi construite inclusiv: un tunel bidirecțional (740 metri), în apropierea localității Măgherani; un tunel bidirecțional (330 metri), în apropierea localității Chibed; un ecoduct peste DN 13A și calea ferată; un ecoduct peste DN 13 – zona Acățari. Contractul va putea fi semnat peste zece zile, dacă nu vor fi depuse contestații”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
Foto: Fb Sorin Grindeanu
Citeste mai mult