Joi, 12 octombrie, conducerea Administrației Locale a municipiului Târgu Mureș a susținut o conferință de presă în care s-a discutat despre începerea lucrărilor de modernizare a străzii Gheorghe Doja din municipiul Târgu Mureș.
Principalul obiectiv al proiectului vizează fluidizarea traficului din municipiu prin încurajarea cetățenilor de a utiliza cu precădere transportul în comun pus la dispoziție de administrația locală a orașului, prin crearea unor benzi desemnate autobuzelor și microbuzelor care circulă pe linie internă (doar în interiorul orașului și în zonele limitrofe). Potrivit primarului, proiectul vizează și amenajarea unei piste de biciclete, dar și amenajarea unei zone pietonale care să deservească unei circulații în siguranță a pietonilor din municipiu.
Costul proiectului se ridică la suma totală de 52,5 milioane de lei, din care 47% din suma provenită din finanțare prin fonduri europene și 53% din bugetul local al municipiului Târgu Mureș. Potrivit contractului, lucrările au un termen prestabilit de 12 luni de execuție, însă administrația locală își dorește ca lucrările propriu-zise să se încheie până în luna iunie a anului 2024. Prima etapă va fi demarată începând cu data de 14 octombrie 2023 (în acest weekend), după ce echipa tehnică va primi avizul de la poliția rutieră, lucrările făcându-se pe două tronsoane stabilite anterior.
Cele două tronsoane sunt delimitate astfel: în prima etapă se vor realiza lucrări pe tronsonul numărul unu, între Piața Gării și Piața Victoriei, unde doar un singur sens de mers va fi blocat și se va circula dinspre gară spre centru, iar pe celălalt sens circulația va fi deschisă pe strada Liviu Rebreanu și strada Libertății. Tronsonul doi, între Gheorghe Doja și intersecția cu strada Recoltei și până la intersecția cu strada Bega, cu lucrări pe partea de mers înspre centru.
După ce se finalizează lucrările, banda dedicată transportului în comun va fi folosită exclusiv de către autobuze și taxi, potrivit edilului. Această condiție a fost impusă de Poliția Rutieră, având în vedere că, traficul de tranzit trece, deocamdată, pe strada Gheorghe Doja. Această condiție de folosire a benzi unice de transport în comun în regim mixt a fost impusă și prin acordul de mediu, pe toată lungimea traseului pentru această investiție.
Restricțiile de trafic pe cele două tronsoane: tronsonul 1 (Piață Gării până la P-ța Victoriei, pe partea dreapta sens de mers spre centru) traficul rutier se va desfășura dinspre Gara Mare spre intersecția cu Mureș Mall, pe benzile paralele lucrărilor; circulația dinspre centrul orașului spre Combinat se va desfășura pe rutele alternative str. Gh.Doja, după cum urmează:
str. Liviu Rebreanu (de la intersecția cu str. Dorobanților spre Gara mare se instituie 2 sensuri de mers spre Combinat și 1 sens spre str. Dorobanților, respectiv str. Lavandei);str. Libertății se instituie sens unic de la intersecția cu str. Cuza Vodă și până la intersecția cu str. Nicolae Bălcescu, sensul de mers spre Aeroclub;str. Rodnei se interzice virajul la stânga, fiind permis virajul la dreapta și înainte, dar se instituie și dublu sens, dinspre str. Gh. Doja înspre str. Liviu Rebreanu;se instituie intersecție cu sens giratoriu pe str. Cuza Vodă cu Iuliu Maniu (Panov);se instituie intersecție cu sens giratoriu pe str. Libertății intersecție cu str. Nicolae Bălcescu.
În timp ce, pe tronsonul 2 (de la intersecția Str. Gh. Doja cu str. Recoltei și str. 8 Martie până la intersecția cu str. Bega – pe partea dreaptă, sensul de mers spre centru, traficul rutier se va desfășura în dublu sens, pe benzile paralele lucrărilor astfel:
pe str. Gh. Doja, intersecția cu str. 8 martie și str. Recoltei va fi montat un sens giratoriu, provizoriu;pe str. Recoltei se instituie sens unic pe sensul de mers de la str. Dezrobirii spre str. Gh.Doja;traficul de mare tonaj va fi direcționat: înspre Acățari, de pe drumul european E60, din localitatea Ungheni;pe raza municipiului sensul de mers spre Reghin: de pe str. Gh.Doja, obligatoriu stânga pe strada Rampei;pe raza municipiului, sensul de mers spre Combinat: de pe str. Libertății, Dezrobirii, str. Recoltei cu ieșire spre str. Gh.Doja.
Foto: caracter informativ
Citeste mai mult