Termenul limită pentru Declarația Unică se apropie – 26 mai 2025. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) reamintește persoanelor fizice că termenul limită pentru depunerea Declarației Unice (Formular 212) privind veniturile obținute în anul 2024 este 26 mai 2025 (inclusiv).
Această declarație trebuie completată și depusă de către cei care au realizat, individual sau în asociere, venituri sau au înregistrat pierderi din România și/sau din străinătate în anul 2024 și datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii, conform prevederilor Codului Fiscal.
De asemenea, persoanele fizice care optează în cursul anului 2025 pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) au obligația depunerii Declarației Unice.
Important de reținut: Chiar și persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat care au obținut venituri scutite de impozit (din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, agricultură, silvicultură și piscicultură) trebuie să declare aceste venituri prin depunerea Declarației Unice.
Modalități de depunere:
Declarația Unică, împreună cu anexele completate (dacă este cazul), poate fi depusă prin următoarele modalități:
• Online (recomandat):
o Prin intermediul serviciului „Spațiul privat virtual” (SPV) disponibil pe site-ul ANAF.
o Pe site-ul e-guvernare.ro, cu semnătură electronică calificată.
• Fizic (în format letric):
o Direct la registratura organului fiscal competent.
o Prin poștă, cu confirmare de primire (data depunerii fiind data înregistrării la poștă).
Sprijin pentru contribuabili:
ANAF vine în sprijinul contribuabililor care nu dețin calculator sau conexiune la internet, oferind posibilitatea de a utiliza calculatoarele destinate auto-servirii din cadrul unităților fiscale pentru înregistrarea în SPV, completarea și depunerea Declarației Unice.
De asemenea, contribuabilii pot solicita asistență din partea funcționarilor special instruiți din cadrul organelor fiscale locale pentru îndrumare în procesul de depunere.
Informații suplimentare:
Pentru informații suplimentare, contribuabilii pot accesa:
• Portalul www.anaf.ro, secțiunea Asistență contribuabili – Servicii oferite contribuabililor – Ghiduri curente şi alte materiale informative.
• Webinariile susținute de ANAF în datele de 20 și 21 mai, ora 10.00.
• Linia telefonică 031.403.91.60.
• Structurile de asistență pentru contribuabili din cadrul unităților fiscale teritoriale.
ANAF încurajează contribuabilii să depună Declarația Unică în termenul legal pentru a evita eventualele sancțiuni.
Articolul Atenție contribuabili! Termenul limită pentru Declarația Unică se apropie – 26 mai 2025 apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult