Ateismul se referă fie la absența unei credințe în existența zeităților, fie la o credință activă că zeitățile nu există. Acest sistem de credințe respinge teologia, precum și constructele religiei organizate. Utilizarea termenului își are originea în lumea antică și era menită să-i degradeze pe cei care respingeau preceptele religioase acceptate în mod obișnuit. A fost autoaplicat pentru prima dată în timpul Iluminismului în Franța secolului al XVIII-lea. Revoluția franceză a fost condusă de prioritizarea rațiunii umane asupra autorității abstracte a religiei. Aceasta a determinat o perioadă de anchetă sceptică, una în care ateismul a devenit o importantă entitate culturală, filosofică și politică.
Mulți care se caracterizează ca atei susțin că lipsa dovezilor sau a procesului științific împiedică credința într-o zeitate. Unii care se referă la ei înșiși drept umaniști laici au dezvoltat un cod de etică care există separat de venerarea unei zeități. Determinarea numărului real de atei „practicanți” este destul de dificilă, dată fiind absența unei organizații religioase unificatoare. Sondajele din întreaga lume au produs o varianță extrem de largă, cu cele mai mari rate de ateism observate în general în Europa și Asia de Est.
Bahá’í
Credința Bahá’í este în esență o ideologie spirituală care învață valoarea tuturor religiilor, susținând importanța egalității și unității universale. Bahá’u’lláh, figura fondatoare a credinței Bahá’í, și-a stabilit oficial ideologia în 1863 în Persia (sau Iranul actual). Ca ceva asemănător unui hibrid al altor credințe, Bahá’í a luat naștere din tradiția babismului, care însăși a ieșit dintr-o denumire islamică numită șahism. (Astăzi, babismul există cu câteva mii de adepți, concentrat în mare parte în Iran și stând separat de ideologiile islamice care îl înconjoară.) La fel ca babismul, Bahá’í încorporează unele învățături ale Islamului, dar le îmbină cu unele principii creștine. Organul central de conducere al credinței Bahá’í, un consiliu format din nouă membri numit Casa Universală a Justiției, funcționează din Haifa, Israel. Astăzi, credința Bahá’í are între cinci și șapte milioane de adepți în întreaga lume.
budism
Budismul este atât o religie, cât și o filozofie. Tradițiile și credințele din jurul budismului pot fi urmărite la învățăturile originale ale lui Gautama Buddha, un gânditor cu înțelepciune despre care se crede că a trăit între secolele IV și VI î.Hr. Buddha a trăit și a învățat în partea de est a Indiei antice, oferind șablonul pentru o credință bazată pe ideile de rectitudine morală, eliberarea de atașament material sau dorință, realizarea păcii și iluminării prin meditație și o viață dedicată înțelepciunii, bunătate și compasiune. Învățăturile lui Buddha au proliferat foarte mult în mare parte din Asia în secolele care au urmat.
creştinism
Creștinismul este o religie monoteistă bazată pe viața și învățătura lui Isus din Nazaret. Creștinismul învață că Isus este Fiul lui Dumnezeu și Mesia (salvatorul omenirii prezis în Tora, doctrina scripturală principală a credinței evreiești). Scriptura creștină încorporează atât Tora (menționată de creștini drept Vechiul Testament) cu povestea lui Isus, învățăturile sale și cele ale discipolilor săi contemporani (Noul Testament). Acestea formează Biblia, textul central al credinței creștine. Creștinismul a început în Ierusalim ca o creștere a iudaismului care îl considera pe Iisus Hristos (însemnând „uns”). Această idee și adepții săi s-au răspândit rapid prin Iudeea antică în jurul primului secol e.n., apoi în întreaga lume antică.
Sursa: impartialdebacau.ro