Scandalul cu polițiști și pistol, în Cănicea, Caraș-Severin, se lasă doar cu 46.000 lei în sancțiuni.
În urma incidentului violent petrecut pe 19 iulie în județul Caraș-Severin, care a atras atenția publicului după ce, pe 27 iulie, imaginile agresiunii au fost distribuite pe rețelele sociale, șase persoane au fost sancționate contravențional cu amenzi ce însumează 46.000 lei.
În speță, polițiștii Inspectoratului Județean de Poliție Caraș-Severin au identificat 5 bărbați și o femeie, pe care i-au sancționat contravențional, cu amenzi cuprinse între 6.000 și 8.000 de lei, în valoare totală de 46.000 de lei, ca urmare a provocării sau participării la scandal, respectiv împiedicarea organelor însărcinate cu menținerea ordinii publice de a-și îndeplini obligațiile de serviciu.
Ce s-a întâmplat?
Totul a pornit de la un control de rutină, când polițiștii au oprit un ATV condus de un tânăr aflat sub influența alcoolului și fără permis de conducere. Situația a degenerat rapid: doi bărbați au agresat fizic un polițist, care a fost nevoit să își folosească pistolul din dotare pentru a se apăra.
Drept urmare, motivele sancțiunilor au fost: provocarea sau participarea la scandal și împiedicarea polițiștilor să-și exercite atribuțiile. Cei doi agresori principali au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzați de atac fizic asupra unui agent aflat în misiune.
Imaginile difuzate online au stârnit reacții puternice, mulți comentatori exprimându-și indignarea față de faptul că majoritatea celor implicați au primit doar amenzi, în ciuda gravității incidentului.
Citeste mai mult