Deși a trecut demult sezonul artificiilor și pocnitorilor, mai multe materiale pirotehnice au fost confiscate de jandarmi de la Târgul de Primăvară din localitatea Spermezeu
„Am oferit spre vânzare aceste pocnitori deoarece nu știam că reprezintă un pericol pentru copii și că sunt interzise la vânzare” – a declarat administratorul societății comerciale implicate, potrivit unui comunicat de presă al jandarmeriei. Acesta avea expuse spre vânzare 50 de cutii cu aproape 1.000 de articole pirotehnice.
„Jandarmii din cadrul Plutonului Beclean care asigurau măsurile de ordine publică la eveniment, au depistat un bărbat care avea expuse spre vânzare 974 de articole pirotehnice.
Având în vedere cele constatate, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru infracțiunea de “operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 alin. 1 lit. a, în conformitate cu legea 126/1995 republicată, privind regimul materiilor explozive.
Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării și împreună cu actele de sesizare vor fi predate organelor competente în vederea continuării cercetărilor“, se arată în comunicatul de presă.The post Articole pirotehnice, confiscate de la Târgul de Primăvară din Spermezeu. Ce scuză a avut comerciantul first appeared on ObservatorBN.
Citeste mai mult