Mai puțin cunoscută sau poate mai discretă decât alte colecții din patrimoniul Muzeului de Istorie, Artă și Etnografie din Lugoj este colecția de icoane vechi.
În colecția muzeului lugojean se află în jur de 40 de icoane pictate pe sticlă sau pe lemn, acestea din urmă fiind mai fragile și necesitând un proces de restaurare.
Majoritatea dintre acestea au fost pictate la centrul transilvănean de la Nicula, localitate situată la 50 km de Cluj – Napoca. Nicula a fost primul centru românesc unde s-a pictat pe sticlă. Faima localității merge în vechime, când, la 16 februarie 1699, la bisericuța din sat a lăcrimat o icoană a Fecioarei Maria cu pruncul Iisus în brațe.
Despre tehnica și măiestria iconarilor din vechime, dr. Daciana Vuia, director al Muzeului de Istorie, Etnografie și Artă din Lugoj a vorbit pe larg și foarte documentat.
Astfel, ”micuțul sat mânăstire Nicula devine celebru, transformându-se într-n loc de pelerinaj, dar și într-un sat de zugravi care utilizau în atelierele lor, formate în genere din toți membrii familiei, exclusiv izvodul, un model șablon desenat pe hârtie și apoi uns cu petrol, pentru a putea fi copiat cu mai mare fidelitate pe suportul de sticlă suprapus peste acesta. Cu o pensulă subțire, din păr moale smuls din vârful cozii de pisică, iar mai târziu din pene de gâscă, apoi cu penițe de oțel, erau trasate liniile subțiri ale contururilor, folosindu-se o cerneală neagră, preparată din negru de fum, dizolvată într-o emulsie subțire de clei, gălbenuș de ou și alcool. Iconarii trebuiau să țină seama de un aspect esențial: compoziția copiată înversat pe dosul sticlei, apărea pe fața acesteia neinversată, excluzând posibilitatea retușurilor ulterioare. După uscarea contururilor, se picta mai întâi cu alb, apoi ”rujele”, adică trandafirii, cu roșu și în fiecare zi cu altă culoare”.
Arta preparării culorilor
Procedeul preparării culorilor era și el foarte laborios și necesita cunoștințe păstrate în familie, de generații. Vechile culori, folosite în aceste ateliere de la Nicula, spune Daciana Vuia, ”obținute uneori direct din natură, cu efecte atât de prețioase, au fost înlocuite la finele secolului XVIII cu cele industriale, cumpărate sub formă de făină sau bulgărași ce erau frecați pe o lespede cu lufărul (piatră), iar la două-trei linguri de praf astfel obținut se adăugau farnais, sicativ și ulei de in, pigmenții strângându-se mereu cu un cuțit special, din lemn de brad și amestecându-se până la apariția unei emulsii fine”.
Spre deosebire de cei naturali, pigmenții industriali, mai concentrați, erau mai puternici și dădeau ”un ton intens și strident”.
Până și imperfecțiunile sticlei dădeau un farmec aparte acestor creații populare. ”Până spre sfârșitul secolului al XIX-lea, iconarii de la Nicula foloseau ca suport pentru pictura lor sticla veche de glăjărie, subțire de 1,5 mm, deniveltă și cu bule de aer rămase datorită călcării manuale a pastei, ondulații ce conferă picturii un farmec schimbător, suprafețele sale unduioase reflectând lumina, în mod magic, în unghiuri diferite”, spuen daciana Vuia, citând maeștrii restauratori Iuliana Dancu și Gh. Zidaru.
Sticla de proveniență industrială, în schimb, nu mai avea același farmec: ” Sticla de proveniență industrială, mai groasă și cu tentă verzuie, folosită de pe la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, crează un alt efect vizual, strălucirea culorilor icoanelor de la Nicula suferind o diminuare”.
Maeștri zugravi anonimi
Din colecția icoanelor pe sticlă de la Muzeul municipiului Lugoj se detașează patru icoane care nu prezintă caracteristicile icoanelor de la Nicula. Se presupune că cel puțin trei icoane ale colecției lugojene provin din ateliere din Banat.
Daciana Vuia spune că ”în opinia noastră, prima icoană ce intră în discuție, cea a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, datată 1856, pare a fi executată în Banat, dacă avem în vedere detaliile grafiei veșmintelor”.
Celelalte icoane bănățene sunt Prăznicarul cu Învierea Domnului, Sfântul Nicolae și Maica domnului Hodighitria, pictată pe lemn, pe fond de foiță de aur.
Din această categorie mai face parte Icoana de Mare sărbătoare – Învierea Domnului, ”creație modestă, de factură țărănească”.
Tradiții lugojene
Una din piesele de rezistență ale colecției lugojene este singura lucrare semnată și datată. ”Isus binecuvântând” este datată 1803 și semnată cu litere chirilice albe, Petru Zugrav.
În legătură cu tradiția iconariolor lugojeni, Daciana Vuia spune că ”la Lugoj se conturează la finele secolului XVIII un centru important de zugravi ce-și exercitau meseria în oraș și împrejurimi. Printre aceștia se remarcă zugravul Petru Nicolici, atestat documantar la Lugoj în anul 1801, artist format la școala locală de zugrăvie, presupuneam cea a lui Gheorghe Diaconovici. Petru Nicolici este cel care execută în întregime ansamblurile picturale de la Biserica de lemn din Curtea (1804-1806), Poieni (1811) și posibil de la Topla. Biserica din Curtea, una din cele mai bogat decorate biserici din zona Lugojului, poartă iscălitura pictorului pe icoana Maicii Domnului – Petru Zugrav, 1806”.
Toate aceste detalii și argumente oferite de directoarea muzeului sunt o invitație deschisă de a vizita instituția muzeală lugojeană, care spune multe lucruri inedite și de interes despre trecutul urbei și a zonei înconjurătoare.
Citeste mai mult
