Primarul George Scripcaru a anunțat joi în cadrul unei conferințe de presă, începerea lucrărilor de proiectare a viitorului Spital Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, care va fi construit în cartierul Bartolomeu, în zona străzii Institutului.
La conferință au participat și reprezentanții firmelor care vor construi acest spital, care au prezentat conceptul care stă la baza primului spital public construit după 1990. Spitalul va avea 279 de paturi, dintre care 242 în regim de spitalizare continuă, 15 la terapie intensivă și 22 pentru structura de spitalizare de zi.
Municipalitatea a putut demara acest proiect după ce la finalul anului trecut a rezolvat problema exproprierii suprafeței de teren necesară dezvoltării acestei facilități medicale, dar și după ce a putut semna contractul de proiectare și execuție lucrări, câștigând, atât la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, cât și la Curtea de Apel, procesul privind desemnarea câștigătorului.
Primarul George Scripcaru a solicitat sprijinul tuturor parlamentarilor de Brașov, indiferent de partidul din care fac parte, pentru susținerea acestui proiect la nivelul administrației centrale.
Regimul de înălțime al viitorului spital va fi subsol+parter+4 etaje, în cazul corpului A, care adăpostește sectorul de spitalizare continuă pentru secțiile de boli infecțioase, recuperare respiratorie și îngrijiri paliative (etajele 1 și 2), respectiv pneumologie (etajele 3 și 4).
Corpul B are regim de înălțime S+P+2+etaj tehnic și cuprinde, la etajele superioare (1 și 2), secțiile de boli infecțioase digestive, boli infecțioase copii și un etaj 3 parțial, cu spații tehnice.
Corpurile A și B cuprind, la nivelul parterului, zonele de spitalizare de zi, un centru de diagnostic și tratament, birouri administrative.
Corpurile C și D, cu regim de înălțime S+P+1+etaj tehnic parțial, au compartimentul ATI și blocul operator la etajul 1, o terasă verde flancată de corpurile de spitalizare și un etaj tehnic parțial. La nivelul parterului se regăsesc zonele ambulatorii, publice și de învățământ.
Spitalul va fi împărțit pe următoarele specialități medicale: două secții de pneumologie pentru adulți; o secție pneumologie pentru copii; o secție clinică de boli infecțioase pentru adulți; o secție de boli infecțioase pentru copii; un compartiment HIV/SIDA adulți; un compartiment îngrijiri paliative; un compartiment de recuperare medicală respiratorie; un compartiment de cardiologie; un compartiment de chirurgie toracică; o secție de anestezie și terapie intensivă.
Spitalul este gândit pe principiul „arhitectura care vindecă“ și va funcționa ca un ecosistem care să asigure confortul necesar pentru pacienți și aparținători. Spațiile sunt deschise și luminoase, astfel încât să ofere și confortul psihologic adecvat.
De asemenea, propunerea este de a avea o clădire de tip n-Zeb plus, eficientă energetică, prevăzută cu panouri fotovoltaice, pompe de căldură și sisteme de umbrire.
Lucrările de proiectare și execuție sunt realizate de asocierea dintre Ubitech Construcții SRL (lider), Conim Partners, Mithras Build, Leviatan Design, Copraag Entrepreneur, la care se adaugă următorii subcontractanți: Lagan Aviation&Infrastructure Limited – terț și subcontractant, Focus Security Sistems – subcontractant, EMGaz Construct S.R.L.-subcontractant, Hospital Technical Solutions – terț și subcontractant. Valoarea contractului de proiectare și execuție este de 368.591.738,70lei, fără TVA.
Pentru asigurarea finanțării acestui spital, primăria a depus, în luna decembrie, o solicitare pentru o finanțare nerambursabilă, care să acopere în totalitate costurile, în cadrul Programului național de investiții în infrastructura unităților spitalicești – Apel Tip C.
Articolul „Arhitectura care vindecă“: Încep lucrările de proiectare pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase, care va fi construit în Bartolomeu apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult