Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 3 Poliție au efectuat cercetări într-un dosar penal și au dispus arestarea preventivă a unui bărbat care nu a respectat obligațiile stabilite printr-un ordin de protecție.
Poliția a fost sesizată vineri de către o femeie care a reclamat faptul că fostul său partener a încălcat interdicțiile impuse de ordinul de protecție emis de Judecătoria Brașov. Bărbatul i-ar fi trimis mai multe mesaje și s-ar fi prezentat la adresa victimei din municipiul Brașov, creându-i o stare de temere.
În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat imediat la adresa indicată, au efectuat verificări și l-au identificat pe bărbatul în cauză.
Pe baza constatărilor de la fața locului, a audierilor efectuate și a confirmării existenței unui ordin de protecție pe numele bărbatului, pe care acesta l-a încălcat, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de „încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie a oricăreia dintre măsurile prevăzute şi dispuse prin ordinul de protecţie.”
Articolul Arest preventiv pentru un bărbat din Brașov care a încălcat ordinul de protecție emis față de fosta parteneră apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult