Ștefan cel Mare și Sfânt e sculat din morți și repus pe tronul Moldovei, într-o dimineață de mai, cu cinci zile înainte de alegerile pentru Cotroceni. Totul în încercarea de a scoate țara din rahat. Nu vă gândiți la rahatul turcesc, ci la cel de sorginte mioritică. Poporul cel credincios își face cruce când îl vede în carne și oase, ridică capul spre cer și-i mulțumește lui Doamne, Doamne pentru minunea pe care a făcut-o, apoi sărută pământul care așteaptă să se dea startul la campania de primăvară-vară la culturile de grâu, porumb, rapiță, orz, orzoaică.
Apus de Soare, numele de scenă al Măriei Sale, în interpretarea excepțională a lui George Calboreanu, cheamă la el toți boierii, hatmanii, comandanții de oști. Unii școliți la curțile țarilor din acele vremuri, alții cu relații printre înaintașii lui Lewandowski, starul Barcelonei, și nemții stabiliți lângă Brașov, cei mai mulți, însă, cu rădăcini adânci înfipte în pământul lăsat moștenire de Frații Jderi, Alexandru Lăpușneanu, Ștefăniță Lupu, toți nepoți ai Domnitorului. Măria Sa iese în pridvorul mănăstirii, cu suita boierească după el. Face câteva flotări, genuflexiuni, apoi scrutează cu privirea zarea, își răsucește mustățile și cere să i se aducă calul. De fapt, o iapă focoasă, pardon, nărăvașă, pe care o încăleca doar la zile mari.
Pune șaua pe ea și-i dă bice. Când la trap, când la galop, până ajung într-un sat unde în afară de doi, trei unchieși și tot atâtea băbuțe, nu întâlnește crac de om. E drept, soarele era sus, de amiază când tot românul se respectă. Și unde se poate respecta el mai bine în Moldova, dacă nu la bufetul satului? La două mese, doi bărbați și mai multe femei. Ei mai treji, ele mai spre 1-1,5 ml/ alcool pur în aerul expirat. Din boxele unui casetofon Kastan, Morometzii băgau mare: „România, trezește-te! Sunt atâtea de făcut și te-ai rătăcit. România, trezește-te! Nimic nu face nimic și am sărăcit!” Doi pași mai încolo, un megieș agită un carton pe care, în loc de stema cu capul de bour, stă scris: Hrană, apă energie. „E bufonul satului. Vrea să ajungă domnitor ca Măria Ta”, îl lămuresc pe loc boierii.
Domnul Ștefan își face cruce, scuipă în sân și se îndreaptă grăbit spre alte zări ale Țării Moldovei. Dar peste tot, același trai pe vătrai, sate pustii, bătrâni uitați în case, ajutoare sociale, cârciumi ticsite, alcolemii ridicate de la tămâioasa de Cotnari.
De-o parte și de alta a drumului, în loc de răzeși la coasă, buruieni cât casa. „Unde vă sunt copchiii?” întreabă Apus de Soare privind mirat în jurul său. „La Italia, Măria ta”, i-a răspuns hatmanul Grigore. „Și la Spania, la cules de căpșuni, portocoale, melci și fructe de mare!” a completat boierul Bursuc. „Și femeile?” întrebă domnitorul. „Și ele, care pe unde s-au descurcat, Măria Ta. Unele pe la Stanbul, altele pe la Roma și Viena, la moși și babe. Rescriu istoria Moldovei, Doamne.”
Învingătorul turcilor în bătălia de la Podul Înalt, dă din cap și oftează: „E trist ce-mi povestiți, boieri dumneavoastră.” Iar ei, dregătorii, l-au liniștit: „Acuma e trist, dar mâine o să fie bine.” Care mâine? Mâine care o să fie…mâine!
Amărât și îndurerat de cele văzute și auzite, Apus de Soare face cale întoarsă acasă, descalecă iapa și iese din scenă în culise cu casetofonul în mână pe coloana sonoră a lu’ Morometzii: „România, trezește-te! Sunt atâtea de făcut și te-ai rătăcit. România, trezește-te! Nimic nu face nimic și am sărăcit!”
Citeste mai mult
