Sfântul Gheorghe este recunoscut ca unul dintre cei mai importanți apărători ai creștinismului. Aproape un milion de români își sărbătoresc onomastica de Sf. Gheorghe
Sfântul Gheorghe este sărbătorit în mod tradițional pe 23 aprilie, dar în unele situații, cum ar fi atunci când această dată cade în Săptămâna Mare, sărbătoarea poate fi mutată. În 2024, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință, va fi cinstit într-o zi de marți. Deoarece această sărbătoare coincide cu Postul Paștelui, creștinii ortodocși vor avea permisiunea de a consuma ulei și vin în această zi.
Numele Gheorghe, de origine greacă, înseamnă „țăran” sau „fermier”. În special bărbați sunt cei care își sărbătoresc onomastica pe 23 aprilie. Printre aceștia se regăsesc peste 720.000 de bărbați și 183.156 de femei. Există numeroase variante ale numelui Gheorghe, precum George, Georgică, Ghiță, Georgian, Gică, Gigel, Gigi, Geo, Georgel, Gheorghiță sau Ghiță pentru bărbați, și Georgiana, Georgeta, Geta, Gina, Getuța, Gherghina, Gica sau Georgi pentru femei.
Cine a fost Sfântul Gheorghe
Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai iubiți sfinți în tradiția creștină, fiind venerat atât în creștinismul ortodox, cât și în alte ramuri creștine pentru curajul și credința sa în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor.
Se spune că Sfântul Gheorghe a trăit în secolul al III-lea în regiunea Cappadociei, în prezent parte din Turcia, fiind un general roman de origine greacă și ofițer în garda împăratului roman Dioclețian. A devenit cunoscut pentru actele sale de curaj și pentru credința sa puternică în creștinism.
Chiar și în fața persecuțiilor și torturii impuse de Dioclețian împotriva creștinilor, Sfântul Gheorghe nu a renunțat la credința sa creștină. Una dintre cele mai cunoscute legende despre el este cea a luptei cu balaurul, simbol al biruinței credinței creștine asupra răului.
Condamnat la moarte prin decapitare, Sfântul Gheorghe și-a aplecat singur capul spre sabie în ziua de 23 aprilie, în timp ce se ruga la Dumnezeu.
Moaștele Sfântului Gheorghe
Moaștele Sfântului Gheorghe au fost inițial depuse într-o biserică din Lida dedicată lui. Ulterior, o parte din moaștele sale au fost aduse în România de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, și păstrate la Biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța, racla fiind donată de către cardinalul Dionisie Tettamanzi, Arhiepiscop emerit de Milano.
De asemenea, o mică parte din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, oferite de Patriarhia bulgară, sunt păstrate în biserica Sfântul Gheorghe Nou din București. Fragmentele din Sfintele Moaște se regăsesc și în alte locații precum Biserica Sfântul Vasile cel Mare, Mănăstirea Plumbuita, Biserica Paraclisului Patriarhiei sau Mănăstirea „Sfinților români”.
Cultul Sfântului Gheorghe s-a răspândit pe scară largă, datorită imaginii sale de cavaler care înfrânge un balaur. În Evul Mediu, Sfântul Gheorghe a devenit protectorul cavalerilor și al cruciaților. Este considerat ocrotitorul Moldovei și patronul Angliei, Georgiei și Moscovei, conform Creștinortodox.ro.
Sfântul Gheorghe a fost asociat cu sosirea primăverii și eliberarea soarelui, fiind celebrat cu fast și recunoștință pentru biruința sa asupra întunericului.
Sfântul Gheorghe este considerat ocrotitorul multor categorii de persoane, printre care se numără militarii, călătorii și cei care lucrează cu animalele.
Tradiții și obiceiuri
Deși multe dintre tradițiile asociate Sfântului Gheorghe nu mai sunt respectate în anul 2024, așa cum se întâmpla odinioară. În conștiința populară românească, Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai venerați sfinți, numeroase biserici fiind dedicate lui. Există numeroase orașe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe și chiar unul dintre cele trei brațe ale Dunării îi poartă numele. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române, a cărei zi de sărbătoare, 23 aprilie, coincide cu cea a sfântului.
Chipul Sfântului Gheorghe, ocrotitorul Moldovei, era reprezentat pe steagul voievodului Ștefan cel Mare. Începutul verii pastorale, conform tradiției străvechi, marchează sărbătoarea creștină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, eveniment care coincide cu ritualuri antice ce celebrează renașterea naturii.
În picturile religioase, Sfântul Gheorghe este adesea reprezentat călare pe un cal alb, simbol al purității și al soarelui. Alături de Sfântul Dumitru, cunoscut și sub numele de Sânmedru, sărbătorit pe 26 octombrie, Sfântul Gheorghe joacă un rol esențial în calendarul pastoral, fiind considerat începătorul anului agricol. Tradiția spune că vara începe de la Sângiorz și ține până la Sânmedru.
Tradiția Focului Viu
Tradiția Focului Viu relatează că focul ar fi fost adus din lumea zeilor de către Prometeu, fiind aprins de reprezentanții masculinității, în timp ce femeile se ocupau de menținerea lui. Astfel, bărbații sunt cei care, de obicei, aprind focul în ajunul sărbătorii Sfântului Gheorghe. Participanții săriturii peste foc se purifică și se feresc de rele, de farmece, fiind astfel asigurați că vor fi sănătoși pe tot parcursul anului. Conform tradiției, prima scânteie care aprinde flăcările trebuie să provină doar din lemn, iască și paie, fără alte mijloace de aprindere. Fumul rezultat trebuie îndreptat către grajduri, grădini, pentru a alunga spiritele malefice, strigoii și bolile.
Alte tradiții, superstiții și obiceiuri populare legate de Sfântul Gheorghe sunt distribuirea de liliac și leuștean la biserică, pentru a conferi sănătate oamenilor și animalelor pe tot parcursul anului. În unele regiuni, casele sunt decorate cu ramuri verzi de salcie pentru a se proteja împotriva bolilor și pagubelor. Capul familiei, de obicei un bărbat, are responsabilitatea de a așeza ramuri de salcie în diverse locuri, precum porți, ferestre, uși, grădini și morminte, acestea fiind folosite ca remedii împotriva bolilor.
Citește și: Cătălin Cîrstoiu s-a retras. Gabriela Firea și Sebastian Burduja, noii candidați la Primăria Capitalei
Citeste mai mult