Inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au efectuat, luna trecută, 218 controale la angajatorii din Olt, atât în domeniul relațiilor de muncă, cât și în domeniul securității și sănătății în muncă, depistând peste 280 de încălcări ale drepturilor salariaților pentru care au fost aplicate peste 100 de sancțiuni.
Au fost verificate companii din domeniul construcțiilor, al comerțului cu amănuntul, al transportului rutier de mărfuri și persoane.
În urma verificărilor efectuate au fost identificate peste 280 de deficiențe pentru care au fost dispuse măsuri de remediere. Cele mai frecvente nereguli depistate au fost neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă, neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă, netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, neîncheierea, în formă scrisă, a contractelor individuale de muncă, neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic, potrivit purtătorului de cuvânt al ITM Olt, Bogdan Țucă.
Pentru cele mai grave deficiențe au fost aplicate 101 sancțiuni, din care 89 de avertismente și 12 amenzi în valoare de 108.000 lei.
Inspectorii de muncă au identificat două persoane care desfășurau muncă nedeclarată, celor doi angajatori fiindu-le aplicate sancţiuni în valoare de 40.000 lei.
De asemenea, în cursul lunii trecute, Inspectoratului Teritorial de Muncă Olt i-au fost comunicate 24 de evenimente la locul de muncă, dintre care patru mortale.
Articolul Angajatori din Olt care încalcă drepturile salariaților, amendați cu peste 140.000 de lei/ Evenimente mortale la locul de muncă apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult