Sindicaliştii din Penitenciarul Aiud vor protesta mâine, 24 februarie 2021, în faţa Instituției Prefectului, din Municipiul Alba Iulia, nemulţumiţi de faptul că sistemul penitenciarelor se confruntă cu o criză de personal, dar şi pentru că nu le sunt plătite anumite drepturi salariale prevăzute de lege.
Potrivit lui Ovidiu Vatca, reprezentantul federației PUBLISIND, la această adunare vor fi prezenți maximum 100 de persoane, așa cum prevede legea. La această acțiune vor participa atât personal activ, cum ar fi paznici de la penitenciar și grefieri, până la cadrele ieșite la pensie.
Nemulțumirile acestora sunt datorate, conform organizatorului acestui protest, de neacordarea voucherelor de vacanță, personalul tot mai puțin, plata pentru orele suplimentare, dotarea slabă a angajaților și alte condiții necorespunzătoare pentru desfășurarea activităților din instituții.
În cursul zilei de joi, 11 februarie, un protest asemănător a avut loc la Penitenciarul Deva, unde, potrivit liderilor sindicali, gradul de ocupare a posturilor este de 68%, iar la nivel naţional acesta scade la 58%.
„Principala problemă este că am ajuns la 68%, gradul de ocupare a funcţiilor. Chiar şi azi (joi n.r), când ne pregăteam de acest miting de protest, paza penitenciarului o facem cu deţinuţi. Nu este normal. Nu cerem revendicări salariale, cerem doar să ne încadreze personal şi să primim drepturile pe care le-am dobândit cinstit, prin lege. Sistemul este bolnav, am ajuns la limita suportabilităţii”, a declarat preşedintele Sindicatului Independent „Vulturul”, Nicolae Grosu.
Acest articol a fost citit de 7 ori
The post Angajații de la Penitenciarul Aiud vor protesta mâine, 24 februarie 2021, în fața Prefecturii Alba. Vezi ce-i nemulțumește first appeared on Stiri, publicitate online din Aiud | ziar aiudinfo.ro | judetul Alba.
Sursa: www.aiudinfo.ro