O anchetă internă are loc la filiala din Timișoara a Poștei Române, după furtul a 10 milioane de lei, bani de pensii. Principala ipoteza a anchetatorilor este jaful la pont, deoarece atacatorii au știut clar în ce încăpere sunt banii și unde sunt stocate imaginile de pe camerele de supraveghere, informează Digi24.
Principala ipoteză pe care merg anchetatorii este jaful la pont în acest caz de furt a 10 milioane de lei din clădirea Poștei din Timișoara.
Anchetatorii merg pe această variantă principală deoarece toate informațiile pe care le-au adunat în ultimele ore duc tot în aceeași direcție, aceea că hoții știau cu exactitate locul în care sunt depozitați banii. Aceștia știau, de asemenea, și care sunt circuitele de securitate din clădire. Hoții au știut să se ducă țintit în locul în care cei 10 milioane de lei erau depozitați.
Hoții ar fi reușit să intre în încăpere după ce ar fi spart ușa, și au schimbat yala pentru ca, ulterior, jaful sa nu fie sesizat. Deși ar fi declanșat un senzor de alarmă, paznicul nu a observat nimic suspect.
Anchetă la poştă, pentru a se verifica respectarea procedurilor de depozitare
De altfel, potrivit surselor judiciare Digi24, aceștia au furat și dispozitivele care stochează imaginile de pe camerele de supraveghere. De altfel, prin acest lucru se demonstrează și ideea că aceștia au știut unde sunt stocat imaginile și, mai ales, cum să le sustragă.
Suspecții au fost prinși de către un echipaj al Poliției Rutiere la un control de rutină.
Șoferul, primul suspect al acestui jaf, este arestat preventiv pentru 30 de zile, iar celălalt suspect este căutat de oamenii legii.
De asemenea, continuă și ancheta internă deschisă de către cei de la Poșta Română la filiala din Timișoara, pentru că aceștia vor să vadă dacă au fost respectate procedurile de securitate, de depozitare a banilor.
Citește şi: Poliţiştii au intervenit la peste 40.000 de cazuri de violenţă domestică, în primele patru luni ale anului
Citeste mai mult