• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
17/12/2025
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Satu Mare

Amenzile pentru cruzimea față de animale, triple. Închisoare de până la 7 ani pentru uciderea lor

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
19/05/2022
in categoria Stiri Satu Mare
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Astăzi, 19 mai, intră în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor, care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora.
La data de 16 mai 2022, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 138 din 2022, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004, privind protecţia animalelor, care prevede majorarea limitelor speciale ale pedepselor și ale amenzilor contravenționale prevăzute în forma de bază a actului normativ.
Prevederile Legii 205/2004 urmăresc asigurarea condiţiilor de viaţă şi bunăstare ale animalelor cu sau fără stăpân, consfinţind o serie de drepturi şi obligaţii în sarcina deţinătorilor de animale. Acestora din urmă le-au fost instituite responsabilităţi privind întreţinerea şi supravegherea animalelor, tratamentul aplicat acestora excluzând orice act de cruzime şi violenţă.
Odată cu operaționalizarea structurilor de protecția animalelor, numărul de situații sesizate, în care oamenii au manifestat un comportament agresiv față de acestea, s-a menținut la un nivel ridicat, motiv pentru care a fost necesar a se institui, la nivel legislativ, noi norme prin care să se limiteze abuzurile împotriva animalelor.
Astfel, conform noilor prevederi, se dublează și chiar triplează cuantumul amenzilor contravenționale și limitele maxime ale pedepsei cu închisoarea.
Potrivit noului text de lege:

Se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor, coltilotul ciocului şi dinţilor;
Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă despărţirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viaţă, în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înţărcare;
Se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferinţă;
De asemenea, se pedepdește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea animalelor sălbatice aparţinând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane şi trupe de artişti ambulanţi, precum şi în orice alte tipuri de spectacole similare;
Se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situaţii decât pentru imobilizarea acestora;
Se pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive și rănirea cu intenţie a animalelor;
Totodată, se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 7 ani uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, schingiuirea animalelor, organizarea de lupte între animale sau cu animale și zoofilia.

Elementul de noutate adus de Legea 138/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 205/2004 este zoofilia, care a fost reglementată în dreptul național, reprezintă infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Majorarea limitelor speciale este necesară, întrucât acesta creează premisele responsabilizării cetăţenilor, prin încadrarea faptei într-o categorie superioară a pericolului social.
De asemenea, în cazul condamnării pentru una dintre infracțiunile prevăzute de textul de lege, instanța poate dispune, ca pedeapsă complementară, interdicția de a deține animale, pentru o perioadă de la un an la 5 ani.
Din punct de vedere social, rolul pedepselor complementare este de responsabilizare a celui care a fost condamnat pentru o faptă de natură penală.
Dacă în vechea formă a actului normativ, limitele speciale ale amenzii contravenționale erau cuprinse între 1.000 de lei și 3.000 de lei, de acum înainte, polițiștii pot aplica amenzi contravenționale cuprinse între 3.000 de lei și 12.000 de lei, în cazul constatării următoarelor fapte:
– nerespectarea obligației deținătorilor de animale de a asigura acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă suficiente, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire, atenție și asistență medicală;
-folosirea de animale pentru expoziţii, spectacole, publicitate, realizare de filme şi în scopuri asemănătoare, dacă aceste activităţi le provoacă suferinţe fizice şi psihice, afecţiuni sau răniri;
-abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului;
-administrarea de substanţe destinate stimulării capacităţilor fizice ale animalelor, în timpul competiţiilor sportive, sub forma dopajului;
-folosirea de mijloace de dresaj, care să provoace traume psihice sau fizice, precum și metode care prejudiciază sănătatea ori bunăstarea animalului.
Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare recomandă deținătorilor de animale respectarea normelor privitoare la bunăstarea și protecția animalelor, pentru a nu fi sub incidența noilor prevederi legale, care intră în vigoare astăzi, 19 mai 2022.

Citeste mai mult

Articolul precedent

Orchestra de Cameră Maggiore din Timișoara, în concert la Deva

Urmatorul articol

Cu permisul suspendat, la plimbare cu mașina pe bulevardul din Zalău

Related Posts

Stiri Satu Mare

FOTO. Un sătmărean trage un semnal de alarmă: „De ziua surorii mele, am găsit mizerie și bolovani pe mormântul ei”

17/12/2025
Stiri Satu Mare

Mircea Govor cere stoparea haosului politic local: „Confruntarea politică ajunge frecvent să fie o luptă dominată de scandal”

17/12/2025
Stiri Satu Mare

Misha Miller vine la Satu Mare, în weekend! Concert incendiar la restaurantul Capricci

17/12/2025
Stiri Satu Mare

Oșan, în vârstă de 71 de ani, cu alcoolemie uriașă: a lovit un BMW și a ajuns cu mașina în șanț

17/12/2025
Stiri Satu Mare

De la suportul fizic la cloud: cum a rescris webul valoarea conținutului

17/12/2025
Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Scena Nașterii lui Iisus, realizată de Parohia Calvaria Satu Mare, admirată sub bradul de la Vatican

16/12/2025
Next Post

Cu permisul suspendat, la plimbare cu mașina pe bulevardul din Zalău

Cele mai recente stiri

  • Ilie Bolojan a convocat ședința extraordinară de Guvern, înaintea ședinței de coaliție 17/12/2025
  • Marea Britanie, pregătită să revină în programul Erasmus 17/12/2025
  • Comisiile de apărare din Parlament au avizat favorabil Raportul de activitate al CSAT pentru 2024 17/12/2025
  • Află de ce să bei un ceai cu gust de vin fiert. O alternativă aromată pentru serile reci 17/12/2025
  • Află de ce să bei un ceai cu gust de vin fiert. O alternativă aromată pentru serile reci 17/12/2025
  • Cheltuielile de Crăciun scad ușor în 2025. Cardurile cadou și experiențele, tot mai căutate 17/12/2025
  • Bărbatul din Câmpina, care și-a omorât concubina, a cerut arest la domiciliu 17/12/2025
  • Bărbatul din Câmpina, care și-a omorât concubina, a cerut arest la domiciliu 17/12/2025
  • AJVPS Sălaj: Veronica Ispas susține eliminarea pescuitului plantat pe lacurile Vârșolț și Sălățig 17/12/2025
  • AJVPS Sălaj: Veronica Ispas susține eliminarea pescuitului plantat pe lacurile Vârșolț și Sălățig 17/12/2025

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24