Amenzi și avertismente ale jandarmilor brașoveni pentru nereguli precum pătrunderea cu ATV-uri, motociclete, autoturisme în fondul forestier, cinegetic sau pe pajiști sau picnic în afara zonelor amenajate. Zilele trecute, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean „Nicolae Titulescu” Brașov au acționat zilnic și au asigurat măsuri de ordine publică la trei evenimente organizate în spațiul public, precum și în stațiunile turistice și pe traseele montane frecventate de turiști, pentru paza și protecția instituțiilor, nefiind înregistrate evenimente negative.
În perioada de referință au fost aplicate în total 75 de sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de 19300 de lei și au fost constatate trei infracțiuni cu 7 făptuitori prevăzute de Legea 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, fapte pentru care au fost întocmite documentele necesare și au fost predate organelor competente, în vederea continuării cercetărilor necesare și dispunerii măsurilor legale. În perioada amintită au fost primite și gestionate conform prevederilor legale, un număr de 28 apeluri ce semnalau prezența animalelor periculoase. De asemenea 297 persoane au fost legitimate și verificate cu ajutorul aplicației eDac.
Pătrunderea cu ATV-uri, motociclete, autoturisme în fondul forestier, cinegetic sau pe pajiști, fumatul în locuri nepermise, încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice sau pentru desfășurarea activităţilor de picnic în afara zonelor amenajate în acest scop, au fost doar câteva fapte pentru care s-au aplicat amenzi și avertismente.
Articolul Amenzi și avertismente ale jandarmilor brașoveni pentru nereguli precum pătrunderea cu ATV-uri, motociclete, autoturisme în fondul forestier, cinegetic sau pe pajiști sau picnic în afara zonelor amenajate apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult