Primăria Vărădia începe controalele în comună. Cetățenii au la dispoziție o săptămână pentru curățarea terenurilor neîngrijite. Altfel, se lasă cu amenzi!
Situația terenurilor neîngrijite din comuna Vărădia o nemulțumește pe primărița Loredana Racu. Aceasta trage un semnal de alarmă cu privire la nepăsarea unora dintre proprietari, ale căror terenuri și grădini au fost lăsate în paragină.
„Am făcut nenumărate apeluri publice, am explicat frumos, am rugat, am dat exemple pozitive, însă, cu dezamăgire, constat că, în fața multor case, iarba a ajuns și la un metru, iar în extravilan e și mai rău”, a transmis edilul pe pagina sa de socializare.
Primărița precizează că responsabilitatea pentru întreținerea curățeniei în comună nu revine doar autorităților locale, ci fiecărui cetățean în parte. Mesajul acesteia este adresat inclusiv celor plecați în străinătate, care și-au lăsat proprietățile în voia sorții.
„Aveți grămezi de materiale de construcții pe care nu le mai folosiți în fața casei și zece utilaje, iar cei care sunteți plecați din țara nici că vă pasă că aveți o casă care vă aparține! Este inadmisibil! Trăim într-o comunitate, nu în junglă! Avem obligația legală și morală să ne întreținem proprietățile, atât în intravilan, cât și în extravilan!”, a subliniat primărița.
Postarea Loredanei Racu vine cu un avertisment pentru cetățenii din Mercina și Vărădia: cei care nu își vor curăța terenurile până la finalul săptămânii riscă sancțiuni. Se vor face controale și se vor aplica amenzi pentru neîntreținerea terenurilor ori a spațiilor verzi din jurul gospodăriilor.
„Codul Administrativ este clar: neîntreținerea curățeniei pe terenuri, inclusiv în fața locuințelor, se sancționează! Iar dacă de vorbă bună nu se înțelege, următorul pas va fi aplicarea amenzilor! Nu mai putem tolera nepăsarea și lipsa de respect față de vecini, față de comunitate și față de munca celorlalți! Curățenia este responsabilitatea fiecăruia, nu doar a primăriei! Așadar, de mâine (luni, 4 august n.r.), aveți termen până la finalul săptămânii să vă cosiți iarba și să vă întrețineți terenurile! După această dată, se vor face controale și se vor aplica sancțiuni. Vreau să trăim într-o comună curată, civilizată și respectată! Dar nu pot face asta singură! Ține de fiecare dintre noi. Pentru cei care nu au posibilitatea, eu vă dau cositoare și benzină, doar să văd că faceți curățenie”, a conchis Loredana Racu.
Citeste mai mult