Ambasadorul Indiei în România și Republica Moldova, Excelența Sa Manoj Kumar Mohapatra, a avut o întâlnire oficială la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea cu primarul Mircia Gutău, având ca principal obiectiv explorarea unor posibile relații de cooperare între firme și instituții din India și structuri locale.
Discuțiile au vizat oportunități de colaborare în domenii precum economia, educația, turismul balnear și cultura, fiind analizate modalități concrete de dezvoltare a unor parteneriate reciproc avantajoase. La întâlnire au participat și viceprimarii Carmen Preda și Eusebiu Vețeleanu, precum și administratorul public al municipiului, Andreea Iordache.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă deschisă și cordială și a fost o continuare a dialogului inițiat cu o săptămână înainte, în cadrul unei întâlniri organizate la Ambasada Indiei din București, în cadrul programului Romanian Investment Zoom, la care a luat parte și o delegație a Primăriei Râmnicu Vâlcea.
La finalul întrevederii, ambasadorul Indiei a propus continuarea demersurilor printr-o întâlnire cu oameni de afaceri indieni, ce urmează să aibă loc la București, în luna ianuarie 2026, exprimându-și optimismul privind stabilirea unor relații transnaționale de cooperare durabile.