ALRO Slatina raportează un profit net de 15,3 milioane lei, după ce, la începutul acestui an, a trimis în șomaj tehnic sute de angajați. Luna trecută, conducerea companiei a anunțat o primă concediere colectivă care cuprinde peste 100 de salariați.
Informația apare într-un comunicat de presă postat pe site-ul companiei.
ALRO S.A. anunță astăzi rezultatele financiare consolidate și individuale pentru perioada de șase luni încheiată la 30 iunie 2022. Cifra de afaceri a Grupului a crescut la 2,1 miliarde lei în S1 2022, față de 1,5 miliarde lei, datorită cererii mai mari de aluminiu de pe piețele internaționale și nivelurilor îmbunătățite ale LME. EBITDA (profitul înainte de impozitare) a crescut, de asemenea, la 219,6 milioane lei (față de 144 milioane lei în primul semestru al anului trecut). Rezultatul net a fost un profit net de 15,3 milioane lei în S1 2022 (S1 2021: pierdere netă de 47,6 milioane lei), ca urmare a măsurilor rapide și decisive implementate la nivelul Grupului pentru a diminua efectele prețurilor energiei care au atins niveluri nesustenabile.
„În primul semestru al anului 2022, cererea a încetinit, s-au materializat niveluri foarte ridicate ale inflației și niveluri record ale ratelor dobânzilor, toate acestea adăugând presiuni suplimentare asupra companiilor și forțându-ne să dăm dovadă de adaptabilitate și să ne schimbăm modelul de afaceri începând cu anul 2022. În consecință, am decis să suspendăm temporar activitatea de producție a trei hale de electroliză la ALRO începând cu ianuarie 2022 și întreaga producție de alumină la ALUM, începând cu luna august 2022. Am făcut acești pași decisivi ținând cont de o serie de măsuri tehnologice care permit o repornire rapidă și eficientă atunci când condițiile pieței de energie revin la normal. Prin urmare, la ALRO, noul model de afaceri aplicat în S1 2022 s-a dovedit de succes, acesta constând în cumpărarea de metal primar rece de pe piață pentru a menține sau chiar a crește producția de produse prelucrate, ajustând, în același timp, producția de bunuri din aluminiu mai puțin profitabile. Prin urmare, am realizat vânzări crescute de produse din aluminiu prelucrat, profitând de cererea puternică de plăci pentru sectorul aeronautic și de produse extrudate”, a declarat Marian Năstase, președintele Consiliului de Administrație.
Anul acesta au fost trimiși în şomaj tehnic circa 600 de angajaţi ai ALRO, iar luna trecută conducerea companiei a anunțat o primă concediere colectivă care cuprinde peste 100 de salariați. Lucrurile nu se vor opri aici: până la sfârșitul acestui an peste 1200 de salariați își vor pierde locurile de muncă.
Citeste mai mult