Fostul profesor Alfred Bulai, de la Școala Naţională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), a dat în judecată instituția după ce contractul său de muncă a fost desfăcut în urma unor acuzații care-l vizează. Bulai este acuzat de folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual și agresiune sexuală, iar procurorii l-au reținut pentru aceste infracțiuni.
Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice din cadrul SNSPA, a confirmat acest fapt miercuri, pentru Hotnews.ro „Domnul Bulai a notificat deja SNSPA în legătură cu o procedură juridică pe care a început-o împotriva noastră. Ieri (n.r. – marți, 3 septembrie) cred că s-a primit la serviciul juridic această notificare, din câte înțeleg pentru desfacerea abuzivă a contractului de muncă (…). Nu am văzut notificarea, mi-a comunicat-o domnul rector ieri”, a declarat Pîrvulescu pentru HotNews.ro.
El a adăugat că această acțiune în instanță obligă universitatea să fie rezervată în declarațiile publice pe care le face cu privire la Alfred Bulai. Pîrvulescu a subliniat impactul negativ pe care scandalul l-a avut asupra universității: „Pe de altă parte, vă dați seama că daunele de imagine pe care le suferă facultatea și SNSPA sunt greu de cuantificat și fiecare element în plus nu face decât să complice și mai mult situația”. De asemenea, decanul a exprimat un sentiment de oroare în legătură cu desfășurarea procedurii și a indicat că existau suficiente date care puteau fi interpretate pentru a justifica perchezițiile domiciliare.
În data de 6 august, SNSPA a decis desfacerea contractului de muncă al lui Alfred Bulai, decizie luată în urma concluziilor Comisiei de Etică a universității. Aceasta a primit 10 sesizări și mărturii care au dus la hotărârea destituirii profesorului. Comisia a constatat încălcarea mai multor articole din Codul de Etică și Deontologie Universitară al SNSPA, hotărârea fiind luată în unanimitate.
The post Alfred Bulai, reținut pentru agresiune sexuală, a dat în judecată SNSPA, unde a fost profesor appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult