Alexandru Mitriță, jucător care a evoluat până în vara anului trecut la Universitatea Craiova, a fost desemnat cel mai bun fotbalist în sezonul 2024-2025 de către Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN).
Conform site-ului oficial al sindicatului fotbaliștilor din România, Juri Cisotti este fotbalistul străin al sezonului 2024-2025, Louis Munteanu, cel mai bun fotbalist Under-21, iar Elias Charalambous, cel mai bun antrenor.
În fotbalul feminin, Ioana Stancu a fost votată cea mai bună jucătoare din România, dar va primi și trofeul pentru cea mai bună jucătoare U19. Anul acesta a fost desemnată prin vot și cea mai bună jucătoare de fotbal din România care evoluează în străinatate, respectiv Ștefania Vătafu.
Premiile Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România au fost decise în urma votului fotbaliștilor și antrenorilor de la cluburile din Superliga și Liga a II-a, dar și al jucătoarelor de la cluburile din Superliga feminină și Liga a II-a. Au votat peste 600 de fotbaliști și antrenori, participarea fiind ridicată și la fotbalul feminin, acolo unde au fost completate peste 350 de formulare de vot.
Lista completă a câștigătorilor Premiilor AFAN pentru sezonul 2024-2025 este următoarea:
Cel mai bun fotbalist din România: Alexandru MitrițăCel mai bun fotbalist român din străinatate: Andrei RațiuCel mai bun fotbalist străin din România: Juri CisottiCel mai bun fotbalist U21: Louis MunteanuCel mai bun fotbalist Liga 2: Bogdan ChipirliuCel mai bun antrenor din România: Elias CharalambousCel mai bun antrenor din Liga a II-a: Bogdan AndoneCel mai bun unsprezece: portar – Ștefan Târnovanu; fundași – Valentin Crețu, Siyabonga Ngezana, Mihai Popescu, Risto Radunovic; mijlocași – Darius Olaru, Adrian Șut, Juri Cisotti; atacanți – Daniel Bîrligea, Alexandru Mitriță, Louis Munteanu.Cea mai bună jucătoare din România: Ioana StancuCea mai bună jucătoare română din străinatate: Ștefania VătafuCel mai bun portar la fotbal feminin: Lilian OnyangoCel mai bun fundaș la fotbal feminin: Ana Maria StanciuCel mai bun mijlocaș la fotbal feminin: Mihaela CiolacuCel mai bun atacant la fotbal feminin: Adina BorodiCea mai bună jucătoare U19: Ioana StancuCea mai bună jucătoare din Liga a II-a: Anda Jivan.
Citește și: Ștefan Baiaram, suspendat fix înainte de derby-urile cu FCSB! Decizia Comisiei de Disciplină
Citeste mai mult