Unul dintre cele mai ferme momente ale discursului de la Timișoara a Ministrului Sănătății, Alexandru Florin Rogobete, a vizat modul în care este respectat programul în spitalele publice. Rogobete a criticat practica medicilor care părăsesc unitățile publice înainte de finalul programului pentru a continua activitatea în privat, uneori chiar cu pacienți programați inițial la stat.
La conferința „Reforma sistemului de sănătate în favoarea pacientului”, un eveniment care a reunit medici, manageri de spitale, reprezentanți ai asociațiilor de pacienți și ai mediului economic, discuțiile au vizat direcțiile de reformă ale sistemului medical, dar și problemele acute din practică.
În intervenția sa, ministrul a subliniat că reforma nu poate rămâne la nivel declarativ și că trebuie să se reflecte în modul în care sunt gestionate fondurile, în criteriile de performanță și în calitatea serviciilor oferite pacienților. Rogobete a vorbit despre ajustări ale mecanismelor de finanțare și despre necesitatea unui cadru legislativ stabil, care să susțină dezvoltarea pe termen lung.
În mesajul ferm legat de programul medicilor și activitatea în privat, ministrul a vizat modul în care este respectat programul în spitalele publice, criticând practica medicilor care părăsesc unitățile publice înainte de finalul programului pentru a continua activitatea în privat, uneori chiar cu pacienți programați inițial la stat.
„Astfel de situații afectează direct încrederea în sistemul public și că reforma nu poate funcționa dacă regulile sunt respectate doar selectiv.”, a declarat minsitrul.
De asemenea, Alexandru Rogobete a insistat și asupra dezvoltării ambulatoriilor de specialitate, pe care le consideră esențiale pentru degrevarea spitalelor și pentru accesul rapid al pacienților la consultații. Modernizarea și extinderea acestui segment reprezintă, potrivit ministrului, una dintre direcțiile majore ale reformei.
Un alt punct sensibil a fost cel al gărzilor. Ministrul a anunțat că se lucrează la o nouă măsură legislativă care să prevină situațiile în care medicii obțin scutiri pentru a nu efectua gărzi, dar își continuă activitatea în cabinetele private. În astfel de cazuri, a spus Rogobete, „ar trebui analizată inclusiv posibilitatea suspendării dreptului de liberă practică. Nu putem avea un sistem public funcțional dacă unii îl respectă doar când le convine.”
În cadrul conferinței specialiștii au ridicat probleme legate de finanțare, resurse umane, legislație și relația cu pacienții. Printre gazdele evenimentului s-au numărat Maria Grapini, președinte fondator AFAR, Florica Chiriță, președintele CCIAT, și prof. univ. dr. Dorel Săndesc, managerul SCJUPBT, care au subliniat importanța colaborării între instituții, mediul medical și mediul economic.
Prezența ministrului la Timișoara a fost percepută ca un semnal de deschidere către consultare și dialog, mai ales într-un moment în care sistemul medical trece prin transformări majore, astfel de întâlniri devenind esențiale pentru a conecta decidenții cu realitățile din teren.
Evenimentul a fost organizat de Asociația Femeilor Antreprenor din România – filiala Timiș, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș și Spitalul Clinic Județean de Urgență Pius Brînzeu Timișoara.