În cadrul Secției „American Corner” a Bibliotecii Județene Mureș, s-a desfășurat, zilele trecute, un eveniment de deosebită semnificație culturală și intelectuală. Cu ocazia celebrării Zilei Naționale a Statelor Unite ale Americii, a avut loc lansarea oficială a primei reviste de integrame în limba engleză din țară, intitulată „The Most Beautiful Crosswords”, a cărei autor este Alex Toth, redactor șef al cotidianului Zi de Zi, potrivit msnews.ro.
Această publicație inovatoare, cu 32 de pagini pline de culoare, a stârnit interesul pasionaților de jocuri logice, cultură și limba engleză. Primul număr al revistei are ca temă principală „Puzzles About US Presidents”, oferind cititorilor o perspectivă distractivă și educativă asupra liderilor care au marcat istoria Statelor Unite.
Alex Toth, este un renumit autor de jocuri logice cu peste 30 de ani de experiență în domeniu. Alex a devenit faimos și pentru alte realizări remarcabile, precum: „Deșteaptă-te, române!”, cea mai lungă integramă din lume, cu o lungime de 80 de metri, realizată în 1999, și „Deschide-ți inima, sunt la fel ca tine!”, cel mai mare careu din lume, alcătuit din 25.633 de cuvinte și cu dimensiunile de 4,2 x 2,7 metri, realizat în 2009.
Evenimentul a fost unul deosebit atât pentru pasionații de jocuri, cât și pentru toți cei interesați de promovarea educației în limba engleză, printr-un mod interactiv și captivant. Lansarea acestei reviste reprezintă un pas important în promovarea culturii și educației americane în regiunea Mureș.
Organizatorii au subliniat importanța acestei inițiative pentru tineri, elevi și amatorii de puzzle-uri, care acum au o sursă unică de jocuri în limba engleză, menite să îmbogățească vocabularul, gândirea logică și cunoașterea istorică.
Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de discuții și schimburi de experiență, iar participanții au fost invitați să se bucure de primele exemplare ale revistei, considerate deja un adevărat remark în domeniul puzzle-urilor educaționale din România.