Universitatea Craiova a fost învinsă de Sparta Praga cu scorul de 2-1 (0-0), joi seară, pe Stadionul „Ion Oblemenco“ din Craiova, în etapa a cincea a competiției de fotbal Conference League.
Universitatea a fost aproape să obțină un rezultat bun, însă a cedat pe final, după ce a ratat un penalty la 0-0, prin Anzor Mekvabișvili (38). Albion Rrahmani (50) și Matej Rynes (89) au marcat golurile oaspeților, în timp ce pentru craioveni a înscris Steven Nsimba (79).
Căpitanul Craiovei, Alexandru Cicâldău, a declarat că formația sa merita un rezultat de egalitate, chiar dacă posesia a aparținut adversarilor.
„Este o înfrângere dezamăgitoare, mai ales că golul victoriei lor a venit destul de târziu. A fost un meci greu, Sparta Praga este o echipă foarte bună, care azi a avut posesia. Am suferit ca o echipă, iar ăsta cred că e un lucru pozitiv. Eu spun că meritam un rezultat de egalitate, chiar dacă nu am avut posesia. Suntem dezamăgiți că am primit acel gol târziu.
Nu suntem supărați pe Anzor (n.r. – Anzor Mekvabișvili), se mai întâmplă să ratezi la penalty. Suntem alături de el, nu e un capăt de țară. El e un jucător bun, care ne ajută. Ne-au lipsit câțiva jucători importanți, care au jucat foarte mult sezonul acesta. Dacă ar fi fost în teren, ar fi adus un plus. Dar și fără ei eu spun că am făcut un joc de echipă destul de bun“, a afirmat Cicâldău, la Prima Sport.
Citește și: Filipe Coelho își face „mea culpa“: „Eu sunt vinovatul, nu vreun jucător!“
Citeste mai mult