O informare meteorologică este valabilă în intervalul 27 decembrie, ora 10:30 – 29 decembrie, ora 21:00, care vizează intensificări ale vântului, precipitații predominant sub formă de ninsoare, viscol, ghețuș și polei, cu impact asupra mai multor regiuni ale țării.
Vânt puternic și accentuarea senzației de frig
Pe parcursul zilei de sâmbătă, 27 decembrie, vântul va avea intensificări în regiunile estice, sud-estice și sud-vestice, urmând ca, până în seara zilei de luni, 29 decembrie, să se manifeste în cea mai mare parte a țării. Vitezele vor fi în general de 40–60 km/h, amplificând senzația de frig.
La munte, vântul va sufla temporar cu rafale de peste 70–90 km/h, viscolind ninsoarea și zăpada depusă.
Ninsori și depuneri de strat de zăpadă
În zona montană, precum și în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și estul Munteniei, vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse începând din noaptea de sâmbătă spre duminică și până luni dimineața.
Se va depune strat de zăpadă de 5–10 cm, iar în Carpații Meridionali și Orientali, pe alocuri, grosimea stratului poate ajunge la 15–20 cm. Izolat, se va forma ghețuș sau polei.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 28 decembrie, ora 02:00 – 29 decembrie, ora 10:00
În Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, vântul va sufla extrem de puternic, cu rafale de 110–130 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea sub 50 de metri, iar zăpada va fi puternic troienită.
De asemenea, duminică și în prima parte a nopții de duminică spre luni, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania, vântul va avea rafale de 70–90 km/h. În nordul și centrul Carpaților Orientali, la peste 1700 m, rafalele pot atinge 90–100 km/h, iar ninsoarea viscolită va reduce semnificativ vizibilitatea.
Avertisment ONG Meteo.BN
ONG Meteo.BN avertizează că începând de mâine, în jurul orei 10:00, condițiile meteo se vor deteriora accentuat.
„Cuplajul dintre un ciclon scandinav, aflat în tranzit dinspre nord, la est de țara noastră, și o arie de presiune ridicată din zona Arhipelagului Britanic va genera intensificări importante ale vântului. În nord-vestul, vestul, sud-vestul, sudul, sud-estul și parțial centrul județului, rafalele vor atinge 70–80 km/h, iar la munte, peste 1600 m altitudine, vor depăși 120 km/h”, transmite sursa citată.
Pe parcursul nopții, după orele 02:00–03:00, sunt așteptate intensificări moderate ale vântului, de 50–60 km/h. Temporar, asociat vântului, va ninge viscolit, în general slab și doar local moderat.
Autoritățile recomandă prudență sporită, evitarea deplasărilor în zonele montane și informarea din surse oficiale pe durata avertizărilor meteorologice.
Citeste mai mult