Informație de ultimă oră! Incident de securitate la Botoșani, au vrut să îl atace pe Bolojan cu pietre. Un bărbat, care se dădea drept reprezentant al Camerei de Comerţ şi Industrie, a încercat să intre cu un rucsac în care avea mai multe pietre la o întâlnire cu premierul. Un alt atac era pregătit și după terminarea ședinței.
Un bărbat, care se dădea reprezentant al Camerei de Comerţ şi Industrie din Suceava, a încercat să intre cu un rucsac în care avea mai multe „pietroaie” la o întâlnire pe care premierul Ilie Bolojan a avut-o recent cu afaceriștii din Botoşani, a dezvăluit joi, 22 ianuarie 2026, preşedintele filialei judeţene a Partidului Naţional Liberal (PNL), Valeriu Iftime, citat de Agerpres.
Incidentul s-a petrecut sâmbătă, 17 ianuarie, în timpul vizitei premierului Bolojan la Botoşani, pietrele fiind descoperite de lucrătorii Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP), care îl însoţeau pe şeful Guvernului.
„La Camera de Comerţ (din Botoşani – n.r.) a venit un domn, cu un rucsac în umăr, care a spus că este de la Camera de Comerţ din Suceava. Am încercat să căutăm respectivul domn la Camera de Comerţ din Suceava, nu l-am găsit. A venit SPP, l-a controlat şi avea pietroaie în geantă”, a spus Valeriu Iftime, care este şi preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani.
Liberalul a subliniat, de asemenea, că decizia ca premierul să părăsească sediul Primăriei municipiului Botoşani pe uşa din spate a fost luată ca urmare a faptului că existau informaţii că protestatarii din faţa instituţiei erau pregătiţi să arunce cu pietre.
„Domnul prim-ministru a fost sfătuit de garda personală să nu vină prin faţă pentru că sunt contestatari care au pietroaie în geantă”, a completat Valeriu Iftime, în şedinţa Comisiei de Dialog Social.
Vizitele premierului Ilie Bolojan în Moldova au fost destul de tensionate. La Botoșani a fost huiduit de protestatari, iar la Iași, primarii PSD au boicotat întâlnirea oficială, acuzând că discuțiile cu Guvernul erau „formale” și deciziile privind bugetele locale deja luate.
Bolojan a fost întâmpinat sâmbătă, 17 ianuarie, cu huiduieli la Botoșani, fiind apostrofat înainte să intre în clădire, semnalând tensiunile generate de măsurile de reducere a bugetelor locale.
Zeci de susținători ai AUR s-au adunat în fața Primăriei Botoșani, cerându-i demisia premierului. Protestatarii au scandat lozinci precum „Demisia” și au afișat pancarte cu mesaje împotriva Guvernului, semnalând nemulțumirea față de măsurile adoptate la nivel central.
Șeful Guvernului a fost huiduit și la Iași. Bolojan le-a zâmbit celor care strigau împotiva sa atunci când a coborât din mașină și și-a continuat drumul către sala de sedințe unde are loc întâlnirea.
La Iași, întâlnirea de vineri, programată la Palatul Culturii, a fost boicotată de primarii social-democrați din județ. Aceștia au spus că nu vor participa la întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, motivând că întrunirea este pur formală şi că deciziile de reduceri bugetare au fost deja luate.
Sursa: romaniatv.net
Articolul Alertă de securitate! Protestatarii au vrut să îl atace pe Bolojan cu pietre. Premierul, forțat să iasă pe ușa din spate apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult