Președintele UEFA, Aleksander Ceferin, s-a declarat încântat de noul format al Ligii Campionilor, adoptat în acest sezon.
„Da, suntem mai mult decât mulțumiți. Noul format a avut un super success. Toți cei care iubesc fotbalul și înțeleg fotbalul și-au dat seama că acest sezon a fost fantastic. Am avut meciuri cu adevărat incredibile. Ultima zi a grupelor a fost incredibilă. Unele echipe mari riscau serios să fie eliminate. De exemplu, Paris Saint-Germain, care acum este în semifinale, dacă ar mai fi pierdut unul sau două meciuri ar fi fost eliminată. Deci, a fost un sezon fantastic. Cred că cei care au criticat acest sistem au înțeles acum că s-au înșelat. Însă, dacă vor să recunoască, asta este o altă problem“, a afirmat Ceferin, într-un interviu acordat grupului italian de televiziune Mediaset, citat de Agerpres.
„Inter, favorita lui Ceferin“
Chestionat în legătură cu evoluția echipei italiene Inter Milano, semifinalista actualei ediții a Champions League, președintele UEFA a răspuns:
„Inter a avut un sezon foarte bun și face în continuare un sezon grozav. Este o echipă cu experiență, are un antrenor foarte bun și joacă bine din punct de vedere tactic. Am dovada că am prezis că Inter va ajunge până aici“.
„Infrastructura fotbalistică italiană este o rușine“
Președintele UEFA a criticat, în schimb, infrastructura fotbalistică din Italia, una dintre marile forțe ale sportului cu balonul rotund.
„Infrastructura fotbalistică italiană este o rușine! Italia este una dintre cele mai mari țări din punct de vedere al fotbalului, care a câștigat Cupa Mondială, Campionatul European și Liga Campionilor. În același timp, totuși, în comparație cu alte țări mari ale fotbalului, aveți de departe cea mai proastă infrastructură. Sincer să fiu, m-am cam săturat de aceste discuții italiene despre stadioane, pentru că ele rămân în continuare la nivel de discuții. Sper că Italia va face ceva pentru stadioane. Cluburile au nevoie de ajutorul guvernului și instituțiilor, iar privații trebuie să investească. Este timpul să se facă ceva, pentru că stadioanele sunt groaznice“, a subliniat slovenul.
Citește și: LPF a anunțat echipa etapei a 7-a din play-off și play-out
Citeste mai mult