Alcoolemie record și autoutilitară distrusă: un bărbat s-a răsturnat după ce s-a întors de la pescuit. Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din municipiul Satu Mare, a fost trimis în judecată, în această săptămână, pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, după ce a provocat un accident rutier în care s-a răsturnat cu autoutilitara. Analizele de sânge au arătat o alcoolemie de aproape trei ori peste limita penală.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 13 iunie 2025, în jurul orei 21:30, pe strada Odobescu din municipiul Satu Mare. Polițiștii au fost chemați să intervină după ce o autoutilitară s-a răsturnat într-un șanț, în urma unui accident rutier. Vehiculul s-a răsturnat și a fost avariat în proporție de 90–95%.
Când au ajuns polițiștii, șoferul fusese deja preluat de ambulanță, iar soția lui, sosită între timp la fața locului, le-a spus că acesta plecase singur de acasă cu autoutilitara, deși consumase alcool.
Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, la spital, i s-au recoltat probe biologice, care au confirmat o alcoolemie ridicată: 2,73 g/l la prima probă, prelevată la ora 23:10, și 2,38 g/l la a doua probă, recoltată o oră mai târziu.
În declarația dată, bărbatul a povestit că în cursul acelei zile a fost la pescuit împreună cu familia și prietenii, la o baltă din Cionchești, unde a consumat bere. A revenit apoi acasă cu soția la volan, dar după ce a ajuns, a decis să se întoarcă la baltă. A plecat singur, de data aceasta conducând autoutilitara, dar pe drum a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat. El a ieșit singur din vehicul și a fost preluat de ambulanță. A declarat că regretă fapta.
Inițial, ancheta a inclus și cercetări pentru vătămare corporală din culpă, dar acestea au fost clasate, întrucât bărbatul era singur în mașină în momentul accidentului.
Judecătorul de cameră preliminară a constatat că dosarul este complet, probele au fost administrate corect, iar trimiterea în judecată este legală. Procesul va avea loc la Judecătoria Satu Mare.
Citeste mai mult