Peste 291.000 de doljeni au beneficiat de sprijin financiar prin programele de protecție socială derulate de stat.
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Dolj a efectuat, în anul 2025, plăți totale de aproximativ 954,82 milioane de lei pentru beneficiile de asistență socială, fondurile ajungând la un număr mediu de 291.907 beneficiari din județ.
Cea mai mare parte a sumelor a fost alocată alocațiilor de stat pentru copii, unde au fost virați peste 428,55 milioane de lei, pentru un număr mediu de 102.767 beneficiari. De asemenea, indemnizațiile pentru creșterea copilului au însumat 142,77 milioane de lei, acordate unui număr mediu de 3.416 persoane, în timp ce stimulentul de inserție a fost plătit către 1.887 beneficiari, valoarea totală depășind 18,21 milioane de lei.
Pe parcursul anului, AJPIS Dolj a asigurat și plata altor forme importante de sprijin social. Astfel, persoanele cu dizabilități au beneficiat de fonduri în valoare de peste 135,24 milioane de lei, pentru un număr mediu de 34.099 beneficiari. Totodată, au fost acordate alocații lunare de hrană pentru persoanele cu HIV/SIDA, în valoare de 4,32 milioane de lei, pentru 358 de beneficiari, precum și indemnizații lunare de hrană pentru persoane cu TBC, totalizând 2,72 milioane de lei, pentru 265 de persoane.
Un alt segment important a fost reprezentat de alocațiile și indemnizațiile pentru copiii aflați în plasament și tinerii care ies din sistemul de protecție, unde s-au plătit peste 25,82 milioane de lei, pentru un număr mediu de 1.576 beneficiari. De asemenea, venitul minim de incluziune a ajuns la 20.466 beneficiari, suma totală plătită fiind de 119,87 milioane de lei.
În cadrul altor programe sociale, au fost virați 4,45 milioane de lei pentru 232 de beneficiari, în baza prevederilor Ordonanței nr. 111/2010 și a legislației privind adopția.
Plăți și-n luna decembrie
În luna decembrie 2025, AJPIS Dolj a efectuat și plata aferentă Programului Guvernamental „Growth – Contul individual de economii Junior Centenar”, suma virată fiind de 1,176 milioane de lei, pentru 980 de beneficiari.
Tot în anul 2025, în perioada septembrie – decembrie, au fost realizate plăți prin mandat poștal pentru tichetele de energie, în valoare de aproximativ 7,72 milioane de lei, pentru 32.670 de beneficiari, aferente facturilor din intervalul iulie–noiembrie.
În plus, agenția a transferat fonduri către cele 111 primării din județul Dolj pentru plata ajutorului și suplimentului de încălzire a locuinței, conform Legii nr. 226/2021. Astfel, au fost alocați peste 52,64 milioane de lei pentru ajutorul de încălzire, pentru 45.611 beneficiari, și 11,28 milioane de lei pentru suplimentul de încălzire, destinat unui număr mediu de 47.580 beneficiari.
Potrivit AJPIS Dolj, aceste plăți reflectă efortul susținut al statului de a sprijini categoriile vulnerabile și de a asigura protecția socială pentru zeci de mii de familii din județ.
Citește și: A murit Khaleda Zia, prima femeie prim-ministru din Bangladesh
Citeste mai mult