La doar o lună după ce a eșuat în tentativa sa de a numi un administrator provizoriu pentru Parcul Industrial Carfil, Adrian Veștea revine cu aceeași propunere surprinzătoare – Mihai Mohaci, un pensionar care a ocupat funcțiile de prefect, deputat și senator pentru PSD și Pro România. La votul anterior, Mohaci a primit doar 7 voturi din totalul de 25 exprimate și nu a reușit să obțină numărul minim de voturi necesare pentru numire.
Înainte de vot, Mohaci a fost criticat în mediul online pentru că, în calitate de prefect, a ordonat intervenția brutală a jandarmilor împotriva protestatarilor din Brașov care luptau împotriva proiectului Roșia Montană în 2013. Este important de menționat faptul că Mohaci nu a fost votat nici măcar de toți consilierii județeni liberali prezenți, chiar dacă propunerea a fost făcută de liderul lor de partid, Adrian Veștea.
Se preconizează faptul că, la următorul plen al Consiliului Județean, care va avea loc pe 30 martie, mobilizarea pentru vot va fi mult mai bună, astfel încât propunerea președintelui CJ, Adrian Veștea, să primească numărul de voturi necesar.
Citeste mai mult