Adrian Bădescu a fost reconfirmat în funcția de consul onorific al Mexicului la Timișoara, pentru al treilea mandat consecutiv. Ceremonia oficială de reînnoire a avut loc la sediul Ambasadei Statelor Unite Mexicane din București, în prezența ambasadorului Mexicului în România Amparo Eréndira Anguiano Rodríguez.
„Zile toride la Ambasada Mexicului din București și un nou mandat (al 3-lea Exequator) de Consul al Mexicului la Timișoara. Proiectele continuă. Alături de doamna Amparo Eréndira Anguiano Rodríguez, Ambasadorul Statelor Unite Mexicane în România.”, a anunțat Adrian Bădescu într-o postare publică.
Consulatul Onorific al Mexicului în Timișoara s-a deschis în 29 mai 2017. Tot atunci a fost numit în funcția de consul onorific Adrian Bădescu, cu un mandat de patru ani, având circumscripție consulară în județele Timiș, Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Mehedinți. Dr. Adrian Bădescu este fondatorul Clinicilor Medici’s Timișoara.
Citeste mai mult