Un autoturism a fost distrus prin incendiere, în noaptea de 13 februarie, în municipiul Brașov.
Autoturism incendiat pe Aleea Tiberiu Brediceanu din Brașov
Potrivit Poliției Brașov, la data de 13 februarie, în jurul orei 03:30 dimineața, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la izbucnirea unui incendiu la un autoturism, ce se afla parcat pe Aleea Tiberiu Brediceanu din localitate.
Echipajele de poliție deplasate la fața locului au constatat că vehiculul era cuprins de flăcări și distrus în totalitate, iar stingerea acestuia a fost realizată de către echipajele specializate.
În urma activităților investigative complexe desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brașov – Biroul Investigații Criminale, în colaborare cu Secția 1 Poliție Brașov, au rezultat indicii temeinice că incendiul ar fi fost provocat.
Incendiu provocat în urma unor provocări din mediul online
În acest sens, au fost desfășurate activități ample de documentare și cercetare, fiind stabilite mai multe ipoteze coroborate cu datele din anchetă, stabilindu-se faptul că, fapta a fost săvârșită ca urmare a unor provocări din mediul online, fără a exista vreo legătură cu persoana vătamată.
Percheziții și probe ridicate de polițiști
Astfel, la data de 14 februarie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ale Serviciului Criminalistic, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, în cadrul căruia au fost identificate și ridicate mai multe mijloace de probă relevante pentru cauză.
Adolescent de 15 ani arestat preventiv pentru 30 de zile
Față de persoana bănuită de comiterea faptelor, respectiv, un tânăr de 15 ani, din municipiul Brașov, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar ulterior instanța de judecată, la propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, acesta fiind introdus în Centrul de Retinere si Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov.
Cercetările în cauză sunt continuate în cadrul dosarului penal deschis, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugerea, dosar instrumentat sub coordonarea unui procuror din cadrul unității de parchet competente, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor producerii faptelor și dispunerii măsurilor legale, la finalizarea acestora.
Articolul Adolescent arestat după ce a incendiat un autoturism, în urma unor provocări online apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult