“E mai ușor să previi, decât să tratezi!”, sub această deviză Asociația Salvital Hunedoara își continuă proiectul de prevenție și telemedicină susținut de Consiliul Județean (CJ) Hunedoara. O acțiune de verificare a stării de sănătate a populației a fost organizată la Centrul socio-medical „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva, în parteneriat cu Episcopia Devei și Hunedoarei.
În cadrul acțiunii, s-au efectuat gratuit următoarele proceduri: electrocardiograma EKG pentru identificarea problemelor cardio; spirometrie pentru identificarea problemelor pulmonare; INR-probă din sânge pentru persoanele care au tratament cu anticoagulante; măsurarea glicemiei, măsurarea tensiunii arteriale; hemoglobina glicozilată – evaluare și monitorizare a controlului glicemic, după caz, determinare indice braț-gleznă pentru identificarea unei boli arteriale periferice (BAP) – care crește riscul unui atac de cord sau accident vascular cerebral.
“Am fost impresionat de numărul mare de persoane dornice să beneficieze de setul de analize și consultații oferite de medicii și asistenții din cadrul Asociației Salvital Hunedoara. Sănătatea este o prioritate și, pentru noi. Nimic nu este prea mult atunci când vorbim despre sănătatea populației. Este mai ușor să previi, decât să tratezi și, iată, că prin astfel de acțiuni, mulți oameni au șansa să descopere din timp afecțiuni care le pot pune sănătatea în pericol și care necesită tratament. Felicit conducerea Asociației Salvital, pe domnul Petru Mărginean, pe domnul doctor Ioan Demeter, precum și pe asistenții și paramedicii care dau viață acestui proiect. Mii de hunedoreni au beneficiat până acum de aceste consultații, iar numărul lor este în creștere. Angajamentul nostru este de a susține în continuare activitatea Asociației Salvital, inclusiv prin asigurarea finanțării pentru dotările necesare!”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
Acest articol Acțiune de verificare a stării de sănătate a populației la Centrul socio-medical „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva a aparut prima data in Servuspress.
Citeste mai mult