În cadrul proiectului de reabilitare a Colegiului „Ana Aslan” din Timișoara, finanțat cu bani europeni, se lucrează la acoperișul clădirii.
Primăria Timișoara informează că se lucrează la acoperișul Colegiului „Ana Aslan”.
„Este parte din reabilitarea termică finanțată prin PNRR, care va transforma școala într-un spațiu mai confortabil și mai eficient energetic”, a transmis instituția.
Proiectul „Realizare șarpantă, reabilitare termică și modificări interioare la corp școală Colegiul Național Ana Aslan Timișoara” include izolarea termică a clădirii, schimbarea integrală a acoperișului, înlocuirea tâmplăriei, precum și reabilitarea instalațiilor electrice, termice și sanitare. De asemenea, primăria va moderniza și dota toate sălile de clasă cu mobilier nou și echipamente IT performante.
Intervenții la acoperișul Colegiului „Ana Aslan” din Timișoara
În total, Primăria Timișoara renovează 13 săli de clasă, cinci laboratoare, trei cabinete școlare, sala de sport, biblioteca, precum și laboratoarele medical și psihologic. Va fi creată, de asemenea, o cale suplimentară de evacuare în caz de incendiu. Demisolul va fi amenajat cu un bazin de apă și o stație de pompe, dedicate intervențiilor în situații de urgență.
Valoarea investiției se ridică la 11,7 milioane de lei, cu TVA inclus, din care finanțarea europeană se ridică la 6,5 milioane de lei.
Citeste mai mult