O femeie și doiă bărbați au ajuns, azi, cu leziuni, la spital după ce două autoturisme au intrat în coliziune frontală pe Drumul Național 56.
Evenimentul rutier a avut loc în jurul orei 10.16, în afara localității Perișor din județul Dolj.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Formațiunii Rutiere Băilești, care au stabilit faptul că un bărbat, de 34 de ani, din municipiul Craiova, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56 din direcția Craiova către Calafat, în afara localității Perișor, din cauze ce urmează a fi stabilite în urma cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, a pătruns pe sensul opus de circulație și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 40 de ani, din municipiul Băilești.
În urma evenimentului rutier, conducătorii auto și o femeie de 36 de ani, din municipiul Băilești, pasager în cel de-al doilea autoturism, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportați la spital.
„Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Cristian Grigorescu.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Articolul Accident rutier GRAV pe DN56. O femeie și doi bărbați au fost transportați, cu leziuni, la spital/ FOTO+VIDEO apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult