Accident grav pe DJ 720 B Nisipuri, în care au fost implicate două autoturisme. Trei persoane au fost rănite, dintre care una grav. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 73 de ani care, din nefericire, nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarată decedată.
O altă victimă, cu politraumatisme și fracturi, a fost preluată de un echipaj și transportată la UPU Târgoviște. A treia persoana evaluată la fața locului a refuzat transportul la spital.
La fața locului a acționat Detașamentul Târgoviște cu 1 autospecială de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 1 ambulanță SMURD si SAJ Dâmbovița cu 2 echipaje. DJ 720 B a fost blocat pe ambele sensuri.
Post-ul Accident mortal pe Nisipuri, în urma coliziunii dintre două autoturisme apare prima dată în Gazeta Dambovitei.
Citeste mai mult