Un copil de 12 ani și-a pierdut viața, marți după-amiază, după ce a fost lovit de un autoturism în timp ce se deplasa cu o bicicletă.
Tragedia a avut loc pe Drumul Județean 644, la intrare în satul Comănești, comuna Bobicești. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către un bărbat de 61 de ani, din municipiul Slatina, judetul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, a acroșat un biciclist, respectiv un minor, din comuna Bobicești.
Din nefericire minorul a decedat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, Ionuț Mitrică.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Articolul Accident MORTAL în Olt: Un copil și-a pierdut viața după ce a fost lovit de o mașină în timp ce mergea pe bicicletă apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult