Un motociclist în vârstă de 20 de ani a ajuns, joi, la spital, după ce a fost lovit, la intrarea în Săcălaz, de un bărbat care conducea un autoturism. Polițiștii au deschis dosar penal.
Potrivit polițiștilor, un bărbat de 33 de ani care conducea un autoturism pe DN59, dinspre Timișoara spre Săcălaz, a virat stânga, ca să parcheze în fața unui imobil, și a intrat în coliziune cu un motociclist de 20 de ani, care circula regulamentar din sens opus.
În urma impactului, tânărul motociclist a fost rănit și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Polițiștii din Timiș au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii accidentului.
(Foto: Info Trafic jud. Timiș)
Citeste mai mult