Un accident rutier a avut loc astăzi la ieșirea din localitatea Teaca spre Viile Tecii, implicând un autoturism și un tractor. La fața locului intervin un echipaj de pompieri, un echipaj de prim ajutor SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud.
Din primele informații, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Tractoristul implicat în eveniment a refuzat acordarea asistenței medicale la fața locului.
La Unitatea de Primiri Urgențe SMURD Bistrița au fost transportate pentru investigații: un bărbat în vârstă de 30 de ani, cu traumatism toracic, preluat de echipajul de prim ajutor SMURD, o femeie de 23 de ani, cu traumatism la nivelul unui membru superior, o minoră de 2 ani care a suferit un atac de panică. Femeia și copilul au fost preluate de echipajul Serviciului de Ambulanță Județean.
Echipajele medicale continuă evaluarea persoanelor implicate, iar poliția efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările exacte ale accidentului.
Citeste mai mult