Un accident rutier a avut loc astăzi în localitatea Dumitra din Bistrița-Năsău, unde un copil de cinci ani a fost acroșat de un autoturism. Conform ISU BN, acesta a suferit un traumatism la o mână și a fost transportat la spital de către aparținători.
Copilul se afla pe bicicletă în momentul accidentului. De asemenea, șoferul care l-a acroșat a lovit și o mașină parcată. Polițiștii cercetează împrejurările în care avut loc accidentul.
„Astăzi, 10 martie, polițiștii Compartimentului Rutier Năsăud au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident, în localitatea Dumitra.
Din primele verificări efectuate a rezultat faptul că, la plecarea de pe loc cu un autoturism, un bărbat de 64 de ani din Dumitra a acroșat un minor de 5 ani care se afla pe bicicletă, precum și un autoturism parcat. Minorul a fost preluat și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ“, a transmis IPJ BN.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Năsăud continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările exacte în care a avut loc accidentul
Citeste mai mult