Un grav accident rutier a avut loc în această dimineață în localitatea Josenii Bârgăului, unde un autoturism a intrat în coliziune cu o autoutilitară. La fața locului au intervenitun echipaj de descarcerare, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD și două echipaje de prim ajutor.
O femeie a rămas încarcerată, fiind blocată între scaun și bord.
„Victima încarcerată, rămasă blocată între scaun și bord, a fost extrasă de către pompierii militari. Aceasta prezenta o fractură deschisă la nivelul unui membru inferior“, a transmis ISU BN.
În mașină se mai afla conducătorul auto, în vârstă de aproximativ 45 de ani, care prezenta un traumatism cranian, dar ți un minor în vârstă de 14 ani, pasager în autoturism, care a suferit, de asemenea, un traumatism cranian.
Toate cele trei victime erau conștiente și cooperante pe timpul intervenției.
Conducătorul autoutilitarei a fost evaluat medical la locul solicitării, însă a refuzat transportul la spital.
Cei trei pasageri ai autoturismului au fost preluați de echipajele SMURD, iar după stabilizare au fost transportați la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare.