Accident deosebit de grav între trei autoturisme cu români s-a petrecut miercuri, 28 septembrie, în jurul orei 3 dimineața, pe B12, lângă Kirchdorf am Inn (Bavaria). În urma tragediei a murit o persoană, iar 14 au fost rănite.
Conform constatărilor inițiale ale poliției din Simbach am Inn, citate de ziarulromanesc.de, un VW Passat a fost urmat de un alt VW Passat pe B12, în direcția München. Potrivit polițiștilor, în ambele autovehicule se aflau mai multe persoane de naționalitate română. Totodată, pe șosea pe direcția Passau se afla un Mercedes Vito, cu șapte persoane, tot români.
Polițiștii germani au informat că primul VW Passat a virat la stânga pe banda din sens opus și a atins mașina Mercedes Vito. Drept urmare, Mercedesul a derapat și a lovit al doilea VW Passat lateral și frontal. „Impactul a făcut ca vehiculele să fie atât de grav avariate încât o pasageră din VW Passat a fost rănită mortal”, relatează poliția. Femeia a murit la locul accidentului.
„Trebuie să vă imaginați: erau 37 de salvatori la fața locului, zece ambulanțe, două elicoptere. Răniții au fost duși la spitale din Bavaria Inferioară și din Bavaria Superioară, uneori până la München – era aproape ca un câmp de luptă”, a descris scena accidentului Michael Diem de la poliția Simbach am Inn, citat de publicația Passaeuer Neue Presse.
Ulterior, polițiștii au informat că pe lângă femeia decedată, în total alte zece persoane au fost rănite în accident, două dintre ele grav. Toți cei implicați sunt cetățeni români. Poliția nu a putut spune alte detalii, inclusiv dacă există vreo legătură între români.
Pentru lămurirea cauzei producerii accidentului, parchetul a dispus întocmirea unui raport tehnic de analiză a accidentului. Șoferul primului VW Passat, care, conform poliției ar fi fost rănit ușor, a fost arestat sub suspiciunea de ucidere din culpă. După finalizarea primelor cercetări, el ar putea fi eliberat.
The post Accident grav în Germania, cu 3 mașini pline cu români. Un mort și 10 răniți appeared first on Obiectiv de Suceava.
Citeste mai mult