Un bărbat și-a pierdut viața, duminică, dimineață, după ce a fost lovit de un tren de persoane.
Tragedia a avut loc, în jurul orei 08.00, în județul Gorj, iar bărbatul lovit de tren era din Târgu Cărbunești, potrivit purtătoarei de cuvânt a Inspectoratului de Poliție Județean de Poliție Gorj.
„La data de 16 noiembrie, ora 8:00, polițiști din cadrul Birolului Județean Poliție Transporturi Gorj au fost sesizați prin apelul 112, cu privire la faptul că un tren de persoane a accidentat un bărbat, în apropierea punctului de oprire Vlăduleni”, a declarat reprezentanta IPJ Gorj.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Rovinari, însoțiți de un specialist criminalist din cadrul IPJ Gorj, care au stabilit că cele sesizate se confirmă, respectiv că trenul de persoane care circula pe relația Craiova-Târgu Jiu, între halta de mișcare Vlăduleni și punctul de oprire Roșia-Jiu a lovit mortal o persoană de sex masculin.
În urma verificărilor s-a stabilit că victima este un bărbat de 80 de ani din orașul Târgu-Cărbunești, satul Pojogeni.
În urma evenimentului, trenul a acumulat o întârziere de 70 de minute, nefiind afectată circulația altor trenuri.
Cadavrul a fost ridicat și depus la Serviciul de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei.
Mecanicul locomotivei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauza s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii ucidere din culpă.
Articolul Accident feroviar, duminică dimineață. Un bărbat a fost lovit MORTAL de un tren de persoane apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult