Un fenomen aproape de necrezut a uimit localnicii și a făcut înconjurul internetului: în nord-vestul Arabiei Saudite a nins pentru prima dată în ultimele trei decenii. Deșertul s-a îmbrăcat în alb, iar oamenii au ieșit afară să se bucure de zăpadă, unii chiar dându-se cu sania printre dune.
Ninsoarea care a acoperit vaste zone din nordul Arabiei Saudite a fost descrisă de presa locală drept un eveniment istoric. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, stratul de zăpadă s-a așternut peste dunele de nisip și dealurile stâncoase, schimbând complet imaginea unei regiuni cunoscute aproape exclusiv pentru arșiță și peisaje aride.
Zăpada a fost semnalată pe mii de kilometri pătrați, de la lanțul muntos Tuwaiq din vest până în zone situate mai aproape de Riad. Posturile de televiziune au transmis imagini spectaculoase, iar rețelele sociale s-au umplut rapid de filmări cu peisaje de iarnă în mijlocul deșertului.
Localnicii, luați prin surprindere, au reacționat diferit. Unii s-au bucurat ca niște copii, au ieșit la plimbare, au făcut fotografii și s-au filmat dându-se cu sania pe dunele acoperite de zăpadă. Pentru mulți dintre ei, a fost prima experiență directă cu ninsoarea. Alții, mai puțin entuziasmați, s-au plâns de frig, de drumurile alunecoase și de condițiile dificile de circulație.
Autoritățile au avertizat din timp asupra schimbării bruște a vremii. Oficialii Centrului Național de Meteorologie au anunțat scăderi accentuate de temperatură și au recomandat prudență, mai ales în zonele unde gheața a creat probleme de trafic.
Fenomenul nu a fost izolat. Ninsori au fost raportate și în Qatar, în contextul unui sistem de presiune joasă care a adus ploi abundente și temperaturi neobișnuit de scăzute în regiune. Meteorologii explică faptul că un front rece puternic, venit din nord, a stat la baza acestui episod meteo rar.
În unele zone din Arabia Saudită, temperaturile au coborât până la -4 grade Celsius, oferind un spectacol total neașteptat pentru o țară asociată, de regulă, cu canicula și deșerturile nesfârșite.
Sursa: romaniatv.net
Articolul A nins în Arabia Saudită după 30 de ani. Iarnă ca-n povești acolo unde era doar nisip, dunele s-au transformat în pârtii apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult