Scriitorul și dramaturgul Radu F. Alexandru, fost senator PNL de Timiș, s-a stins din viață pe 26 decembrie, la 82 de ani.
Radu F. Alexandru, dramaturg și fost senator PNL de Timiș în legislatura 1996–2000, a murit pe 26 decembrie, la 82 de ani, după o lungă suferință, au anunțat oficialii Teatrului Național „I. L. Caragiale” București.
Pe lângă activitatea politică, Radu F. Alexandru a avut o carieră importantă în teatru și literatură, realizând emisiuni de radio și televiziune și scriind piese de teatru jucate pe scene din întreaga țară. Printre lucrările recente se numără piesa „GERTRUDE”, montată la Teatrul Național de regizorul Silviu Purcărete.
„Lasă în urmă o prodigioasă creație dramaturgică și cinematografică, fiind unul dintre cei mai jucați autori dramatici, pe scenele unor teatre din București și din țară.”, au transmis colegii de la TNB.
Înmormântarea va avea loc luni, 29 decembrie, la ora 12, la Cimitirul evreiesc din Șoseaua Giurgiului nr. 2, conform reprezentanților TNB.
Citeste mai mult