Mircea Coșea, profesor universitar, analist economic și fost politician, a murit joi, la vârsta de 83 de ani, anunță b1tv.ro. El a fost și deputat de Olt.
Pe 4 decembrie, Coșea a scris pe Facebook că a fost internat în spital din cauza unor probleme de sănătate.
„Săptămâna trecută am avut probleme de sănătate ceea ce nu este surprinzător la vârsta mea. Am fost internat la Spitalul Floreasca, etajul 2 salonul 227. Domnul prof. dr Mircea Beuran, președintele Academiei de Științe Medicale m-a ” reparat” și de această dată. Îi mulțumesc, îl admir, îi sunt recunoscător dar nu despre domnia sa vreau să vorbesc de această dată.
Stimați prieteni, sănătatea este mai bună decât toate dar uneori ea depinde nu doar de știința medicala ci și de modul cum aceasta este aplicată. În cazul de față am văzut și am simțit pe propria piele cum știința eminentului profesor s-a aplicat de către o categorie puțin cunoscută a mediului sanitar, aceea a asistenților medicali.
Cum spuneam, am fost internat în salonul 227 etaj 2 Floreasca. Este un salon post operatoriu cu 10 paturi. Meseria mea, care timp de aproape 60 de ani mi-a intrat în sânge nu m-a lăsat ca între branule, perfuzii și colectări să nu „analizez” modul cum funcționează sistemul sanitar, pe un eșantion reprezentat de salonul cu pacienți aflați în chinurile durerilor și stresului post operatoriu.
Concluzia : surprinzătoare dar adevărată. : o săptămâna, 24 din 24 am asistat la o activitate de excelență.
Doamnele și domnișoarele asistente au performat la cel mai înalt nivel de competență, de responsabilitate și de comportament super civilizat, de o empatie permanentă față de fiecare pacient în parte. Dacă nu ar fi aparent incompatibilă cu ” spitalul” pot spune că își practică meseria cu eleganță .
De ziua României, fiind pacient, m-am simțit și eu mândru că sunt român pentru că beneficiam de înalta calitatea a muncii unor românce : doamnele și domnișoarele asistente medicale”, scrisese Mircea Coșea, la vremea respectivă.
Cine a fost Mircea Coșea
Între 1973-1980, Mircea Coșea a fost expert în prognoză economică și macroeconomie la Comisia Economică ONU pentru Europa de la Geneva.
El a fost președinte al Comisiei Naționale de Strategie între 1990 și 1993, apoi Ministru de Stat și Președinte al Consiliului pentru Reformă în Guvernul Văcăroiu, între 1993 și 1996, având un rol cheie în crearea pieței de capital din România. Coșea a reprezentat România în negocierile cu Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional.
Din 1996 până în 2008 a fost deputat în Parlamentul României două mandate, în legislatura 2004 – 2008 fiind parlamentar de Olt. Mai apoi a fost europarlamentar.
Mircea Coșea a fost profesor la ASE Bucuresti și la alte universități. A publicat manuale de economie, studii economice și numeroase articole în publicaţii româneşti şi străine.
Articolul A MURIT profesorul Mircea Coșea, fost deputat de Olt. El avea 83 de ani apare prima dată în Olt Alert.
Citeste mai mult