• Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
DATA:
12/02/2026
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
TRIMITE MESAJ
  • Acasa
  • Contacteaza-ne
  • Schimb de link-uri
No Result
View All Result
Home Stiri Satu Mare

A murit prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a

Ziare Online 24 de Ziare Online 24
09/04/2021
in categoria Stiri Satu Mare
0
0
SHARES
0
VIEWS
Share on FacebookShare on Twitter

Prinţul Philip, soţul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a încetat din viaţă. Prințul avea 99 de ani.

Anunțul decesului prințului consort, care avea titlul de duce de Edimborgh, a fost făcut de casa regală britanică.

„Cu durere profundă, Majestatea Sa Regina a anunțat moartea iubitului ei soț, Alteța Sa Regală, Prințul Philip, Duce de Edinburgh. Alteța Sa Regală a murit în pace în această dimineață la Castelul Windsor”, potrivit declarației Palatului Buckingham.

Prințul Philip a avut mai multe probleme de sănătate și a fost internat recent în spital, unde a petrecut o lună.

Prințul a fost internat pe 16 februarie, după ce s-a simțit rău. Ulterior a suferit o procedură pentru o afecțiune cardiacă pe care o avea. A petrecut 28 de nopți în spital, cea mai lungă perioadă de spitalizare din viața lui, potrivit BBC.

Motivul exact al internării inițiale nu a fost dezvăluit, dar Palatul Buckingham a spus la acea vreme că nu avea legătură cu COVID-19.

Cel mai longeviv prinț consort al Marii Britanii

Philip, duce de Edinburgh, conte de Merioneth şi baron de Greenwich, cunoscut şi sub numele Philip Mountbatten, s-a născut pe 10 iunie 1921 în Corfu, Grecia, şi a deţinut titlul de prinţ al Greciei şi Danemarcei.

Atunci când prinţul Philip avea vârsta de 18 ani, unchiul lui, regele Greciei, a fost obligat să abdice, iar tatăl lui a fost expulzat din ţară, după Războiul greco-turc. Alături de părinţii şi cele patru surori ale lui, Philip a fugit din Grecia la bordul unui vas al armatei britanice.

După ce a ajuns în Marea Britanie, a fost trimis în Scoţia pentru a învăţa mai întâi la şcoala Gordonstoun, în apropiere de Elgin, iar apoi, din 1939, a studiat la Royal Naval College din Dartmouth, Anglia. Din ianuarie 1940 până la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, a luptat pentru Marina britanică în mai multe bătălii navale care au avut loc în Marea Mediterană şi în Oceanul Pacific.

Pe 28 februarie 1947, Philip a devenit cetăţean britanic şi a renunţat la drepturile sale la tronurile Greciei şi Danemarcei, adoptând totodată numele de familie al mamei sale, Mountbatten. În acea perioadă a cunoscut-o pe actuala suverană, pe atunci prinţesa Elisabeta, potrivit Agerpres.

Căsătoria lor a avut loc la Westminster Abbey pe 20 noiembrie 1947. În ajunul nunţii regale, prinţul Philip a primit titlul de Alteţă Regală, alături de cele de baron de Greenwich, conte de Merioneth şi duce de Edinburgh. Primul copil al cuplului regal, prinţul Charles Philip Arthur George, s-a născut în 1948. El a fost urmat de prinţesa Anne Elizabeth Alice Louise (născută în 1950), prinţul Andrew Albert Christian Edward (născut în 1960) şi prinţul Edward Anthony Richard Louis (născut în 1964).

Prinţul Philip şi-a continuat serviciul activ în cadrul Marinei Regale, comandând fregata Magpie, până la ascensiunea pe tron a reginei Elisabeta a II-a pe 6 februarie 1952. Începând de la acea dată, prinţul a însoţit-o pe suverană în activităţile sale oficiale şi publice. A participat în medie la 350 de angajamente oficiale pe an în numele casei regale. În 1957 a primit titlul de prinţ al Marii Britanii, iar în 1960 numele lui de familie a fost combinat în mod oficial cu numele de familie al reginei, devenind Mountbatten-Windsor şi fiind atribuit de atunci membrilor cu ranguri mai mici în ierarhia familiei regale britanice.

Celebru pentru caracterul puternic, dar şi pentru gafele şi glumele sale mai puţin inspirate, alături de devotamentul lui faţă de coroana britanică, ducele de Edinburgh a exprimat adeseori în public opinii tranşante, plasând uneori în situaţii stânjenitoare o monarhie care încerca să renunţe la imaginea ei tradiţională şi excesiv de conservatoare.

Prinţul Philip s-a implicat şi în numeroase angajamente filantropice. A fost preşedintele World Wildlife Fund (WWF) din 1981 până în 1996, iar programul său International Award a permis unui număr de peste 6 milioane de tineri adulţi să participe la servicii comunitare, cursuri de dezvoltare a aptitudinilor manageriale şi activităţi fizice.

El a doborât în 2009 recordul de longevitate al consorţilor monarhilor britanici, deţinut până atunci de Charlotte, soţia regelui George al III-lea.

În 2011, pentru a sărbători momentul în care soţul ei a împlinit vârsta de 90 de ani, regina Elisabeta a II-a a acordat titlul de Lord Mare Amiral al Marinei Regale.

În mai 2017, Palatul Buckingham a anunţat că prinţul Philip, care a fost unul dintre cei mai activi membri ai casei regale, participând la peste 22.000 de apariţii individuale la diverse evenimente, urma să renunţe la angajamentele sale publice începând din luna august. Ultimul eveniment public individual al prinţului Philip datează din 2 august 2017. De atunci, el a continuat totuşi să o însoţească pe regina Elisabeta a II-a la aumite evenimente oficiale.

Cuplul regal a celebrat în noiembrie 2017 nunta de platină la Castelul Windsor, situat la 30 de kilometri de Londra. Clopotele de la Westminster Abbey, unde Philip şi Elisabeta s-au căsătorit în 1947, au răsunat cu acea ocazie timp de trei ore, în semn de omagiu adus cuplului regal.

Sursa: Digi24

Sursa: portalsm.ro

Citeste mai mult

Articolul precedent

Două femei din Gorj, moarte de COVID

Urmatorul articol

Teleorman în scenariul roșu. Rata de infectare cu Covid este de 3 la mie

Related Posts

Stiri Satu Mare

FOTO. Mașină ieșită în decor în județul Satu Mare. A ,,zburat” de pe drum și s-a răsturnat

11/02/2026
Stiri Satu Mare

VIDEO. Hotelul Sport, în plin proces de modernizare. Lucrările avansează vizibil la unul dintre cele mai importante proiecte din Satu Mare

11/02/2026
Stiri Satu Mare

A doua opinie medicală, gratuită pentru pacienți. Deputatul Adrian Cozma: „Statul va deconta integral consultația”

11/02/2026
Stiri Satu Mare

Eroul nevăzut! Povestea sătmăreanului Cristian Sălăjan, dispecerul 112 care a fost sprijin într-unul dintre cele mai dramatice apeluri

11/02/2026
Stiri Satu Mare

FOTO. ,,Lacăte ale iubirii” la Satu Mare: Podul Prieteniei, transformat în cel mai romantic loc din oraș. Decor special de Valentine’s Day

11/02/2026
Stiri Satu Mare

Gripa și pneumoniile lovesc puternic în județul Satu Mare: rata infectărilor crește la copii și vârstnici

11/02/2026
Next Post

Teleorman în scenariul roșu. Rata de infectare cu Covid este de 3 la mie

Cele mai recente stiri

  • Horoscop 12/02/2026
  • Bancul Zilei 12/02/2026
  • Viața la bloc 2026. Cum recuperezi paguba de la vecinul care ți-a inundat apartamentul. Asociația de proprietari te poate ajuta 12/02/2026
  • Greșeli banale care te pot lăsa fără bani în conturi. Escrocii folosesc Inteligența Artificială ca să facă noi victime 12/02/2026
  • Ministrul Agriculturii: „Exporturile agroalimentare ale României au crescut anul trecut cu 12,5%” 12/02/2026
  • O adolescentă de 18 ani este autoarea atacului armat de la un liceu din Canada 12/02/2026
  • Instanța a dispus plata a peste 140.000 de euro, daune morale și materiale, către familia fostului șef al AJOFM Olt, Cristinel Cîrloganu, decedat în accident rutier 12/02/2026
  • Bolojan anunță schimbarea calculului taxelor și impozitelor locale: ce se schimbă din 2027 12/02/2026
  • Revoltă din cauza impozitelor majorate, astăzi, în Slatina: „Acțiunea este determinată de nemulțumirile cetățenilor” 12/02/2026
  • Revoltă din cauza impozitelor majorate, astăzi, în Slatina: „Acțiunea este determinată de nemulțumirile cetățenilor” 12/02/2026

Web design by Dianys Holding - realizare website

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24

No Result
View All Result
  • Home
  • Stiri Ilfov

© 2021 Ziar Online 24. Toate drepturile sunt rezervate. Parteneri: Stiri Transilvania 24Digi Stiri Muntenia 24 Ziare Locale 24