A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani
Compozitorul și pianistul Horia Moculescu, în vârstă de 88 de ani, era internat în stare gravă la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” din Capitală. Potrivit unor reprezentanți ai spitalului, Moculescu a murit miercuri.
Artistul se afla la Terapie Intensivă și ar fi fost intubat în ultimele zile, din cauza unor complicații pulmonare.
Compozitorul, pianistul şi interpretul Horia Moculescu s-a născut la 18 martie 1937, în Râmnicu-Vâlcea. La vârsta de şase ani a învăţat să cânte la acordeon. A urmat cursurile medii la Turda, la Liceul de Băieţi (actualul Colegiu Naţional ”Mihai Viteazul” din Turda), unde s-a remarcat prin virtuozitatea cu care interpreta piese de muzică uşoară la pian şi la acordeon.
Artistul mărturisea într-un interviu că acordeonul îi fusese trimis de tatăl său, de pe front, în 1943 şi a învăţat singur să cânte la acest instrument. Mai târziu, acest lucru i-a folosit la studiul pianului, având norocul de a învăţa să cânte la pian cu profesori foarte buni, potrivit TVR.
Dan Negru: „A fost unul dintre primii mei șefi la TVR”
În mediul online au apărut, miercuri, mesaje de condoleanțe din partea celor care l-au cunoscut pe compozitorul Horia Moculescu. Printre cei care au scris despre artist se numără și prezentatorul Dan Negru, care a publicat un mesaj pe rețelele sociale:
„Horia Moculescu a fost unul dintre primii mei șefi la TVR. A murit azi… Am vorbit de multe ori cu el, în viața asta, despre moarte. De la Horia și de la Vadim Tudor am învățat multe despre ‘dincolo’. Vom muri și vom vedea! Cândva l-am întrebat pe Mocu dacă îi e frică de moarte”, a scris Dan Negru.
„Nu, nu mi-e frică de moarte”, a răspuns Moculescu, în discuția cu Dan Negru, din 2022. „De un singur lucru mi-e frică groaznic: de durere și de suferință. Vă zic și de ce. Eu am o boală pulmonară ireversibilă, asta este, mi-am asumat-o de pe vremea când fumam și știam că spre așa ceva ajung la bătrâneți înaintate. În rest, să spun de ce nu mi-e frică de moarte: pentru că unul dintre principiile mele – care m-au călăuzit toată viața – este certitudinea că voi ajunge în fața lui Dumnezeu fără să fi comis vreodată un rău voluntar.”
Articolul A murit Horia Moculescu. Compozitorul avea 88 de ani apare prima dată în Monitorul Expres – Stiri Brasov.
Citeste mai mult